Prima trombectomie mecanică din România a fost realizată săptămâna aceasta la Timișoara, salvând viața unui bărbat din Timiș, care nu avea nicio șansă, după ce a suferit cel de-al treilea accident vascular cerebral. Medicii de la Spitalul Județean Timișoara au fost ajutați în timpul intervenției de doi specialiști care s-au școlarizat în Franţa, Cristian Mihalea, radiolog, şi Raoul Pop, neurolog.

Găsit în comă în casă

„Este vorba despre un pacient de 67 de ani, care și-a pierdut cunoștința la domiciliu, iar când a ajuns la spital era deja în comă. După investigația CT (n.r. - computer tomograf), a fost pus diagnosticul de ocluzie arteră bazinală. Pacientul avea contraindicaţie de injectabil intravenos, era la al treilea AVC (n.r. - accident vascular cerebral), avea un risc de deces foarte mare. Operaţia a durat trei ore. A două zi i s-a făcut o nouă investigație CT, leziunile erau infinit mai mici, acopereau doar o mică parte din trunchi”, a explicat dr. Cristian Mihalea.

În general, în cazul unui atac vascular cerebral, tratamentul aplicat constă într-o injecție care se face în primele 4-5 ore. Pentru pacienții la care nu se poate face injecția, singura șansă este extragerea mecanică a cheagului, la care se ajunge, cu ajutorul angiografului, prin artere, procedură care până acum nu a mai fost realizată în România.

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro