Numeroase cercetări au evidenţiat faptul că odată cu înaintarea în vârstă, o persoană are nevoie de mai puţin somn. Cele mai frecvente cauze care pot provoca acest lucru sunt medicamentele, stresul sau timpul liber ca urmare a pensionării, notează publicaţia Huffington Post.

Cu toate acestea, oamenii de ştiinţă nu au reuşit până acum să explice ce mecanism neurologic ne face să dormim mai puţin atunci când suntem bătrâni.

Un studiu realizat recent de Universitatea din Toronto arată că există într-adevăr o schimbare la nivel neurologic ce are ca efect diminuarea numărului de ore de somn pentru o persoană în vârstă. Mai exact, oamenii de ştiinţă spun că odată cu înaintarea în vârstă un grup specific de neuroni asociaţi cu reglarea somnului -  nucleul preoptic ventrolateral - se degradează şi în cele din urmă mor.

„Cu cât pierzi mai multe celule din acest grup neuronal, din cauza batrâneţii, cu atat vei dormi mai greu”, afirmă cercetătorul Clifford Saper.

Omul de ştiinţă precizează că o persoană aflată la 70 de ani tinde să doarmă mai puţin cu o oră decât o făcea atunci când avea circa 20 de ani. Acest lucru poate indica un fel de insomnie cronică, deoarece persoana nu se trezeşte datorită faptului că este odihnită, ci pur şi simplu pentru că nu mai poate să doarmă.

 Primele teste desfăşurate de cercetătorul Clifford Saper asupra legăturii dintre moartea neuronilor şi întreruperile de somn au avut loc în laborator, pe şoareci. Ulterior, studiul a fost demarat şi pe subiecţi umani. Aproape 1.000 de persoane au fost de acord să facă parte dintr-o cercetare începută înca din anul 1997. La acea perioadă, toţi subiecţii aveau în jur de 65 de ani. Oamenii de ştiinţă i-au rugat pe aceştia să poarte un ceas special circa 10 zile pe an pentru a determina în mod obiectiv durata de somn pentru ficare persoană în etate.

Ulterior, în urma acordurilor subiecţilor, 45 de creieri au fost examinaţi de către oamenii de ştiinţă pentru a vedea în ce măsură grupul neuronal - nucleul preoptic ventrolateral - este sau nu intact. Astfel s-a ajuns la concluzia că fragmentarea somnului apare atunci când reţelele neuronale specifice se degradează odată cu vârsta.

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro