Cardurile naţionale de sănătate distribuite bolnavilor dependenţi de dializă nu pot fi încă folosite, deoarece medicii nu au cititoare de carduri.
Bolnavii din judeţul Neamţ care suferă de insuficienţă renală cronică şi se află în programul de dializă au primit,încă de la sfârşitul lunii iunie, cardurile naţionale de sănătate din partea personalului Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Neamţ. Mai era nevoie doar ca bolnavii să se prezinte la medic şi să le fie activate acele carduri, prin introducerea datelor în sistem. În realitate, acest lucru nu s-a întâmplat nici până în prezent, deoarece medicii nu şi-au achiziţionat cititoare de carduri.
“A fost o întârziere din partea medicilor, care nu şi-au cumpărat încă cititoare de carduri. După ce o vor face, se vor putea utiliza acele documente, pentru a vedea cum funcţionează şi cât sunt de utile, pentru ca, mai apoi, să se poată împărţi cardurile la toţi cetăţenii”, a precizat juristul Radu Firăstrău, preşedintele-director al CAS Neamţ.
Zilele trecute, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a făcut publică lista cititoarelor de carduri care sunt omologate, care sunt în număr de 17.
Cardul naţional de sănătate va reprezenta un mecanism suplimentar de control pentru evidenţele, raportările şi decontările serviciilor medicale, asigurând accesul rapid al furnizorilor de servicii medicale la un minim de date medicale, necesare în caz de urgenţe medicale, precum şi valorificarea tehnologiilor actuale privind accesul şi schimbul de date, în condiţii de deplină siguranţă şi protecţie a datelor cu caracter personal, conform legislaţiei în vigoare şi recomandărilor Uniunii Europene.
Autorităţile din sănătate au anunţat că decontarea serviciilor medicale se va face numai pe baza cardului de sănătate, cel mai târziu din ianuarie 2015.