Norme Coca 2023 - 2024

Afectarea vederii la adult poate avea la origine cauze diferite - de la cele uşoare până la cele mai grave. Importantă este prezentarea cât mai rapidă la oftalmolog, mai ales atunci când se observă o scădere de vedere.

Recuperarea vederii depinde de rapiditatea prezentării la medic u aflaţi din articolul următor despre principalele cauze ale scăderii vederii la adult

Gabriela, 43 de ani, din Iaşi: „Am împlinit recent 43 de ani şi am observat că nu mai văd bine, mai ales când scriu sau citesc. Până acum nu am avut astfel de probleme şi nici în familia mea nu ştiu ca cineva să fi purtat ochelari decât după 50 de ani. Care ar putea fi cauza? Am înţeles că sunt şi boli, ca glaucomul, care pot duce chiar la orbire. Trebuie să-mi pun ochelari?“.

Probleme care pot fi corectate cu ochelari

Prof.dr. Dănuţ Costin, şeful Clinicii de Oftalmologie din cadrul Spitalului de Neurochirurgie Iaşi: „Vederea poate scădea din cauza unor vicii de refracţie necorectate sau corectate necorespunzător (miopii, hipermetropii, astigmatisme). În plus, după 40 de ani, apare presbiopia (dificultate în focalizarea obiectelor aflate la 25 -30 cm de ochi, adică la distanţa normală pentru scris şi citit), motiv pentru care persoanele trecute de această vârstă au de obicei nevoie de ochelari pentru a vedea de aproape (ochelarii de vârstă).

Glaucomul

Reprezintă o cauză majoră de orbire. Foarte pe scurt, glaucomul este boala care afectează progresiv nervul optic (putând avansa până la atrofierea sa - moartea fibrelor optice), din cauza unei presiuni intraoculare crescute. Faptul că există şi cazuri de glaucom cu presiune intraoculara normală demonstrează că mecanismul de acţiune al acestei boli este foarte complex.

Cataracta

Este o afecţiune mai frecvent întâlnită la pacienţii vârstei a treia. Boala poate apărea, în funcţie de cauză atât la copii, cât şi la adulţii tineri. Cataracta reprezintă opacifierea unei lentile din ochi (numită cristalin), care, în mod normal, este transparentă. Din cauza acestui fapt, razele de lumină nu mai pot pătrunde în ochi pentru a forma imaginea pe retină. În afara înceţoşării vederii la distanţă şi/ sau aproape, mai apare sensibilitatea la lumină, iar culorile sunt mai estompate, mai fade. Aproximativ jumătate dintre persoanele cu vârsta peste 60 ani au cataractă într-un stadiu mai mult sau mai puţin avansat.

Infecţii şi inflamaţii

Infecţiile, inflamaţiile, leziunile corneei (prima lentilă a ochiului); eroziuni corneene, keratite, ulcere - toate acestea sunt afecţiuni care, netratate rapid şi corespunzător, se pot complica şi pot duce la pierderea parţială sau totală a vederii. Ele nu pot trece neobservate pentru că se însoţesc de o simptomatologie „zgomotoasă“: ochi roşu, durere (care poate varia de la senzaţia de corp străin până la durerea propriu-zisă), lăcrimare şi sensibilitate la lumină.

Dezlipirea de retină

Este o afecţiune gravă, care are multiple cauze: de la traumatisme, miopie până la unele boli oculare care se pot complica cu dezlipire de retină. Se însoţeşte cu scăderea vederii, dar şi cu alte simptome: puncte plutitoare, „flash-uri“ luminoase, o senzaţie de văl într-o parte a câmpului vizual. Este necesară prezentarea cât mai rapidă la medic, deoarece tratamentul chirurgical precoce are rezultate vizuale bune.

Degenerescenţa maculară legată de vârstă

Este o boală care afectează aria maculară (zona centrală a vederii) şi care apare de obicei la persoanele de peste 50 de ani. Se caracterizează prin pierderea vederii centrale, prin vedere înceţoşată, distorsionată şi prin estomparea culorilor (apar fade). Această afecţiune reprezintă şi ea o cauză majoră de pierdere ireversibilă a vederii la persoanele de vârsta a treia, iar dintre factorii favorizanţi, fumatul este incriminat. În formele incipiente de boală s-au imaginat tratamente care încetinesc evoluţia bolii. În formele deja instalate, tratamentul este pur paleativ.

Diabetul zaharat

Este o boală sistemică ce poate afecta şi vederea (poate duce la cataractă, glaucom sau retinopatie diabetică). Retinopatia diabetică este o afecţiune foarte gravă, care, netratată, poate duce la pierderea vederii (reprezintă o cauză comună de orbire între 20 şi 65 ani). Se întâlneşte mai frecvent în diabetul de tip I - insulino-dependent - (40% din cazuri) decât în diabetul tip II (20% din cazuri). „Retinopatia diabetică are mai multe stadii de evoluţie şi, în final, pierderea vederii se produce prin afectarea retinei (o structură nervoasă extrem de complexă a ochiului, la nivelul căreia se primesc informaţiile vizuale şi are loc procesarea imaginilor). Simptomele pot varia de la afectarea vederii nocturne şi a percepţiei culorilor, pierderea clarităţii vederii, prezenţa punctelor „plutitoare“, până la perioade de înceţoşare a vederii sau scădere brutală şi severă a acesteia. Studiile efectuate arată că menţinerea sub control a valorilor glicemiei (diabetului) scade mult riscul apariţiei acestei afecţiuni. Este foarte important ca toate persoanele diagnosticate cu diabet să se prezinte anual la un consult oftalmologic pentru a se stabili dacă există sau nu retinopatie diabetică. Din momentul în care această complicaţie a apărut, pacienţii vor fi îndrumaţi spre cabinete specializate, unde vor fi luaţi în evidenţă şi vor fi chemaţi, periodic, la control, iar dacă va fi nevoie li se va face tratament cu laser (pentru stoparea evoluţiei bolii). Oftalmologul poate prescrie şi un tratament pentru ameliorarea circulaţiei sangvine la nivelul retinei“.

Nevrita optică

Este o inflamaţie a nervului optic care apare de obicei în boli generale: viroze, focare de infecţie, boli neurologice. Tratamentul trebuie instituit de urgenţă, neglijarea lui putând duce la pierderea definitivă a vederii.

Simptome care ar trebui să ne aducă la medic

- Dacă observi o scădere de vedere, nu ezita să te prezinţi la un consult oftalmologic. Cauzele pot fi variate, unele chiar foarte severe.
- Dacă vederea centrală (la citit) s-a deteriorat (deşi ai ochelari), trebuie să mergi la medic. La persoanele peste 50 de ani, poate apărea degenerescenţa maculară, legată de vârstă, boală care evoluează progresiv şi duce la pierderea vederii centrale.
-  Dacă vezi un văl sau o pată neagră într-o parte a câmpului vizual, aceasta poate traduce o dezlipire de retină, motiv pentru care trebuie să te prezinţi de urgenţă la medicul specialist oftalmolog sau la camera de gardă a unui serviciu de oftalmologie.
-  Dacă vederea periferică (laterală) nu mai este bună - acest defect se dezvoltă lent, chiar pe o perioadă de mai mulţi ani, iar pacientul conştientizează întâmplător acest lucru (cel mai uşor este de depistat la şoferi, care nu mai văd în oglinzile laterale) - acest simptom poate semnifica afectarea nervului optic, fie prin glaucom, fie prin atrofie optică de altă cauză.
-  Dacă ochiul este roşu şi iritat tot timpul, trebuie să te vadă un oftalmolog, pentru că sunt mai multe afecţiuni responsabile de aceste simptome - de la alergii la infecţii severe (care, netratate pot duce la pierderea vederii) şi până la atac de glaucom. Purtătorii de lentile de contact care au astfel de simptome trebuie să întrerupă portul lentilelor şi să se prezinte de urgenţă la medic.
- Nu ezita să mergi urgent la medic dacă observi că dintr-o dată: vezi în ceaţă, nu mai suporţi lumina (ai fotofobie), lăcrimezi abundent, nu mai percepi culorile şi nici contrastele, vederea şi-a pierdut claritatea. În urma examenului oftalmologic complet, medicul îţi poate spune dacă este vorba despre o problemă serioasă sau nu şi-ţi va spune ce trebuie să faci în continuare.

verifica-ti vederea cu " Noul model de OPTOMETRU "
Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro