Cercetătorii danezi afirmă că pielea umană este „inteligentă“. Oamenii de ştiinţă au descoperit că neuronii aflaţi pe vârfurile degetelor sunt capabili de operaţii asemănătoare celor realizate de neuronii din creier.
O echipă de cercetători de la Universitatea Umeå, din Suedia, a descoperit că neuronii aflaţi în pielea umană efectuează „calcule“ avansate, despre care anterior se credea că pot fi făcut doar de creier. Oamenii de ştiinţă afirmă că, în realitate, pielea noastră transmite creierului cu mult mai multă informaţie decât se considera înainte, scrie dailymail.co.uk.
Potrivit studiului cercetătorilir suedezi, publicat în jurnalul Nature Neuroscience, pielea efectiv realizează calcule geometrice înainte de a transmite semnale creierului.
Cu alte cuvinte, neuronii tactili de ordinul întâi (n.r. - care pornesc de la receptorii din piele şi transmit informaţia spre sistemul nervos central) nu numai că trimit creierului indicii că pielea a fost atinsă de ceva, ci şi prelucrează date geometrice legate de obiectul care a atins-o.
Lucrarea noastră a arătat că două tipuri de neuroni de ordinul întâi, situaţi în pielea sensibilă a vârfurilor degetelor, nu semnalează doar când şi cât de intens a fost atins un obiect, ci transmite şi informaţii despre forma obiectului respectiv“, a declarat Andrew Pruszynski, unul dintre autorii studiului.
Studiul mai arată că sensibilitatea anumitor neuroni la forma obiectelor depinde de dispunerea neuronilor în zonele cu mare sensibilitate ale pielii.
Probabil cea mai surprinzătoare constatare a fost aceea că neuronii periferici, care sunt implicaţi atunci când pipăim cu vârfurile degetelor un obiect, realizează aceleaşi calcule ca şi cele făcute de neuronii din cortexul cerebral“, a precizat Pruszynski.
Oarecum simplificând, cercetătorii afirmă că acest lucru înseamnă că experienţele tactile sunt deja procesate de neuronii din piele înainte de a ajunge la creier, unde sunt procesate în continuare.
Sursa