Suma de peste 18.000 lei a fost imputată furnizorilor de servicii medicale din judeţ după ce controalele efectuate de reprezentanţiiCasei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj pe parcursul lunii august au scos la iveală mai multe nereguli în activitatea acestora, a declarat marţi directorul instituţiei, Daniel Bondoc.

Potrivit acestuia, cea mai mare sumă a fost imputată medicilor de familie, iar, în general, neregulile sunt aceleaşi ca şi la controalele anterioare. "În luna august s-au efectuat un număr de 12 controale. Vorbim de 6 la medici de familie, 4 la stomatologi şi 2 la furnizorii de medicamente, la farmacii. Suma totală imputată a fost de 18.620 de lei, cea mai mare, respectiv de 15.908 de lei, fiind imputată medicinei de familie, 1.335 de lei către stomatologie şi 1.375 de lei către farmacii".

"Neregulile depistate sunt aceleaşi ca şi la controalele trecute: servicii care nu apar înregistrate sau raportate către noi - la doi furnizori de medicină de familie sunt cele mai mari sume, cea mai mare parte din acestea a fost compusă din recomandări pentru îngrijiri la domiciliu, nu au fost trecute înregistrări în fişele de consultaţii şi s-a imputat practic toată suma care a fost decontată de noi pentru îngrijirea la domiciliu a respectivelor persoane şi de aici s-a ajuns la aceste sume destul de mari", a spus Daniel Bondoc.

Directorul CJAS Gorj a adăugat că în perioada menţionată s-a reuşit recuperarea sumei de 16.697 lei.

AGERPRES

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro