Un băieţel din China bolnav de cancer osos a devenit primul pacient din lume căruia i-a fost implantată în coloana vertebrală, afectată de o tumoare, o vertebră obţinută cu ajutorul tehnologiei imprimării 3D, informează Reuters.

Minghao, un băieţel din China în vârstă de 12 ani, a fost diagnosticat în urmă cu câteva luni cu sarcomul Ewing, o formă de cancer osos specific care apare mai ales în rândul copiilor, iar medicii acestuia au optat pentru un tratament alternativ.

Medicii au descoperit o tumoare în a doua vertebră a coloanei şi, în loc să apeleze la înlocuirea acesteia cu una clasică, realizată din titan, au decis să folosească tehnica imprimării 3D.

Echipa de specialişti de la Peking University Third Hospital din Beijing a creat o replică perfectă a vertebrei afectate, care nu a necesitat adeziv chirurgical şi nici şuruburi pentru implantarea în coloană.

Simplificând procedura astfel, Minghao va putea să se refacă mai repede şi va beneficia în continuare de o mobilitate crescută a gâtului.

Vertebra a fost creată din praf de titan şi are mici pori pentru ca ţesutul osos care se va dezolta în jur să se ataşeze dispozitivului în mod optim.

Procedura de transplant a fost realizată în luna august, a durat cinci ore, iar în prezent băieţelul este în recuperare, potrivit CCTV News.

Tehnologia imprimării în 3D este considerată foarte eficientă de lumea medicală şi numără mai multe reuşite notabile.

În 2013, medicii americani au reuşit să salveze viaţa unui copil implantându-i o proteză pe căile respiratorii - afectate de o maladie genetică rară - obţinută prin aceeaşi tehnică.

Sursa: Mediafax

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro