Colegiul Medicilor din România (CMR) și Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Iași, ambele conduse, din postura de președinte respectiv rector, de Vasile Astătăstoae, refuză să îl elibereze din funcțiile deținute, deși a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) pentru conflict de interese.

Cele două instituții conduse de Astărăstoae și-au motivat refuzul de a pune în aplicare o decizie a celei mai înalte instanțe din România invocând faptul că ICCJ nu a publicat încă decizia în extenso. Reprezentantul UMF Iași a susținut, într-o adresă trimisă către Ministerul Educației, citată de Hotnews, că așteaptă actul respectiv întrucât acesta ar putea duce la o interpretare diferită față de cea a Agenției Naționale de Integritate (ANI).

Cele două instituții ce-l au șef de Astărăstoae susțin că nu este vorba de funcții publice și că nu li s-ar aplica regimul conflictelor de interese. Mai mult, CMR susține, într-un răspuns citat de portalul amintit, că șeful instituției nu a fost condamnat, ci a pierdut un proces pe contencios administrativ.

Agentia Nationala de Integritate a anunțat că va continua procedura de revocare deoarece Vasile Astărăstoae „nu mai poate ocupa nicio funcție publică, ținând cont și de decizia Curții Constituționale privind interpretarea legii”. Mai mult, ANI va aplica sancțiuni, respectiv amendă celor care nu pun în aplicare decizia ICCJ și, în caz că nu se vor conforma deciziilor, va fi sesizat Parchetul.

Această procedură va duce însă la deschiderea unui nou proces, care ar putea dura câțiva ani, astfel încât Vasile Astărăstoae ar putea rămâne în funcții până la o sentință în acest proces.

Vasile Astărăstoae, de profesie medic legist, s-a remarcat în ultimul an prin declarații în care a susținut legalizarea șpăgii din spitale, despre care a afirmat că este morală, dacă nu se condiționează actul medical, și în conformitate cu Jurământul lui Hipocrate. „Plicul va dispărea în momentul în care plățile informale vor fi legalizate (…) Este o profesie la care există o anumită plată și ea se poate calcula și, doi la mână, plata îți acordă un numit statut social, o anumită independență”, susține Astărăstoae, în condițiile în care în România toți oamenii care câștigă vreun fel de venit sunt obligați de stat să plătească pentru sistemul de sănătate, indiferent dacă beneficiază sau nu de serviciile sale.

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro