Amnistia fiscală a medicilor de familie ajunge astăzi pe masa deputaţilor. Dacă legea va fi votată, medicii nu vor mai fi nevoiţi să dea înapoi statului banii primiţi pentru funcţionarea centrelor de permanenţă. Nu este singura amnistie fiscală promovată de Guvernul Ponta.

De viitoarea amnistie fiscală ar urma să beneficieze 1157 de medici de familie care au efectuat gărzi în centre de permanenţă. Proiectul de lege a fost deja adoptat de Senat şi va intra săptămâna viitoare şi în dezbaterea Camerei Deputaţilor, care este for decizional. Conform expunerii de motive, un audit al Curţii de Conturi, a constatat neconcordanţe în ceea ce priveşte plata medicilor pentru asigurarea serviciului de permanenţă din mai 2008 şi până în iunie 2011.

În unele cazuri, sumele care trebuie date înapoi statului ajung şi la 20 -25.000 de lei. Aşa că propunerea legislativă prevede "scutirea de la plata acestor bani a medicilor care le-au cheltuit. Însă există şi un dezavantaj. Proiectul prevede că cei care au dat deja banii înapoi până la intrarea în vigoare amnistierii fiscale, rămân cu ei daţi şi nu le vor mai fi restituiţi.

Iniţiatorul legii, deputatul PSD Aurelia Cristea, atrage atenţia că dacă medicii nu ar fi exoneraţi de la plata acestor sume, există pericolul ca medicii să nu mai facă gărzi în centrele de permanenţă. Iar asta s-ar răsfrânge asupra pacienţilor.

Amnistia fiscală a medicilor de familie nu este singura facilitate adoptată de Guvern şi trecută prin Parlament. La începutul lunii septembrie, deputaţii au adoptat legea care amnistiază fiscal peste 12.000 de mame şi 80.000 de pensionari. Legea a primit unde verde în Parlament, după ce, deputaţii au adoptat extinderea amnistierii la toţi bugetarii cu venituri salariale constatate nelegale Curtea de Conturi, adică 25.000 de angajaţi. Astfel, toţi bugetarii care au primit sporuri sau alte venituri salariale pe nedrept au scutiţi de la înapoierea banilor luaţi în plus de la stat

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro