Creştere alarmantă a numărului de pacienţi români cu afecţiuni oncologice. Datele furnizate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) arată că din 2008 şi până azi au fost înregistraţi peste 17.500 de pacienţi noi, cu acces la tratament de specialitate. Vedeţi mai jos cum a crescut numărul bolnavilor şi ce soluţii au autorităţile medicale pentru pacienţi.
În anul 2008 beneficiau de tratament de specialitate nu mai puţin de 90.474 de români suferinzi de cancer. Atunci acest număr a dat fiori conducătorilor din sănătate, însă puţini au intuit că situaţia va escalada. Patru ani mai târziu, în 2012, numărul pacienţilor înregistraţi a crescut cu aproape 8.000, pentru ca în 2013 să fie semnalate încă 6.500 de cazuri. În 2014 avem 108.000 de pacienţi care beneficiază de tratamente oncologice cu molecule scumpe, decontate de stat.
În această lună, comisiile de specialitate întrunite la CNAS au analizat nu mai puţin de 2.556 de dosare depuse de bolnavii cu afecţiuni oncologice pentru continuarea ori începerea tratamentului cu molecule scumpe. Astfel, s-a decis continuarea tratamentului pentru 1.249 de bolnavi de cancer şi iniţierea tratamentului în cazul altor 1.263 de pacienţi. Alţi 203 pacienţi aşteaptă o decizie cu privire la protejarea sănătăţii lor în urma comisiilor din luna octombrie.