O nouă procedură de eliberare a medicamentelor compensate. CNAS va deconta tratamente doar nominal 

Ministerul Sănătăţii introduce o nouă procedură de eliberare a medicamentelor compensate. Aşa numitul acord cost-volum îşi propune să elimine fraudele de milioane de euro cu produse farmaceutice. Casa de Asigurări de Sănătate va încheia înţelegeri cu companiile farmaceutice şi va cere medicamente necesare pentru fiecare pacient în parte.

Radu Gănescu este unul dintre cei 240 de bolnavi cu talasemie majoră din ţara noastră. Primeşte medicamentele necesare, însă, cum medicina evoluează, îşi doreşte ca toţi pacienţii să primească cele mai bune şi mai noi tratamente. Iar lista cu medicamente compensate nu a mai fost actualizată de şase ani.

Agenţia Naţională a Medicamentului este în plin proces de evaluare a unor molecule noi care să fie puse pe piaţă. Odată cu noile medicamente va fi finalizat şi proiectul de lege cu privire la acordul cost-volum.

Practic, la fiecare trei luni, CNAS va face un raport cu cantitatea medicamentelor compensate eliberate, dar şi cât de eficace au fost din punct de vedere terapeutic.

Procedura e una care necesită timp. Producătorii de medicamente speră însă că sistemul să fie funcţionabil începând de la anul.

Pe noua listă a medicamentelor compensate vor fi în jur de 15 molecule noi, dintr-un total de 160 de dosare depuse la Agenţia Naţională a Medicamentului. Autorităţile speră ca lista să fie finalizată până la jumătatea lui noiembrie.

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro