Specialiştii spun că în ultimii ani numărul celor care suferă de afecţiuni psihice şi ajung la spital este în creştere. Adolescenţii sunt  cei mai vulnerabili.

Sufăr de depresie de doi ani. Abia acum realizez că e ceva serios. Am crezut iniţial că e ceva trecator, dar nu este! Am slăbit mult în aceşti doi ani, nu mă mai recunosc. (...) Nu mai suport. De nenumãrate ori m-am gândit să mă sinucid, de două ori am încercat, dar am eşuat."

Este marturia cutremurătoare a unei tinere de 22 de ani, care după ce a fost părăsită de iubit, a sărit dintr-un episod de depresie, în altul. Nu mai are încredere în ea şi orice mică problemă îi poate agrava starea fragilă.

"Am picat toate examenele în sesiune şi sunt distrusă din aceasta cauză! Nu ştiu ce să mai fac şi sincer nu mai îmi suport viaţa aşa cum este. (...) Mi-e teamă că într-o zi chiar o să mă sinucid."

Astfel de probleme care tulbură liniştea psihică a românilor sunt tot mai frecvente, iar numărul celor care ajung în spitalele de specialitate este în creştere. Cele mai întâilnite sunt depresiile legate de slujbă, de problemele conjugale şi de neajunsurile financiare.

România ocupa locul trei într-un clasament european, după Estonia şi Polonia, iar specialiştii vorbesc despre de o creştere alarmantă a celor care suferă de boli psihice, de la vârste fragede.

Depresia se situează undeva între 15-20 la sută, mai mult în rândul femeilor.

Vorbim de cazuri de depresie diagnosticată. În realitate, numărul este mult mai mare.

De la depresivi, până la schizofrenici sau alcoolici, toţi pacienţii sunt înghesuiţi în cele 44 de spitale de psihiatrie din România.
Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro