Inspectorii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Suceava au decis, în urma controalelor efectuate luna trecută, ca trei medici de familie să returneze suma de 12.094 lei, pentru că nu au respectat protocolul de prescriere a medicamentelor, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Anda Sălăgean.

medic spital suparat

Un alt medic de familie are de restituit 932 de lei pe care i-a încasat pentru servicii medicale neefectuate, iar alţi doi 180 lei reprezentând valoarea reţetelor medicale "off-line" neintroduse în sistemul informatic.

S-au aplicat patru măsuri de refuz la plată a concediilor medicale şi un avertisment unui medic specialist pentru nerespectarea legislaţiei privind acordarea acestor concedii.

În aceeaşi perioadă, unui medic de specialitate din asistenţa medicală ambulatorie i s-a aplicat sancţiunea de diminuare cu 5% a valorii minim garantată a punctului pentru nu a respectat programul de lucru declarat la CJAS Suceava. Totodată, în cazul unui furnizor de servicii de îngrijiri medicale la domiciliu i s-a aplicat sancţiunea contractuală de ''avertisment" pentru nerespectarea programului de lucru declarat la CJAS Suceava.

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro