Pacientul român trebuie să se îmbolnăvească după un program bine stabilit şi, eventual, cu programare. Nu când îi vine lui ci când vrea CNAS, CJAS et co. Asta dacă vrea să beneficieze de propriile sale asigurări de sănătate. Dacă nu, plăteşte. Dacă n-are, amână. Până are sau până îi vine rândul. Sau până pleacă...
Când şi când, noi, românii ne transformăm în pacienţi.
Nu la urgenţă ci în ambulatoriu.
Aşa intrăm în lumea serviciilor medicale româneşti, mai mult de nevoie. Pe lângă crucea propriei boli, noi trebuie să fim şi întăriţi sufleteşte, pentru a da piept cu un sistem umilitor. Dacă vrem să ne tratăm la “stat”, ne trebuie mult sânge rece şi curaj. În spitalele şi clinicile publice româneşti, în majoritatea cazurilor, ai senzaţia că ai nimerit fie într-un lagăr de concentrare, fie într-o tabără muncitorească ceauşistă, cu oameni diferiţi. Putem da de oricine, de la profesionişti dedicaţi meseriei şi semenului, până la măcelari şi mizantropi. Asta dacă nu ne interesăm dinainte şi din minim două-trei surse (ca jurnaliştii) care sunt profesioniştii dedicaţi.
Dacă n-ai spirit de aventurier şi vrei totuşi să scapi cu bine de boală, mergi la privat. Dacă nu vrei, nu-i bai. Tot o să ajungi. Asta pentru că majoritatea analizelor se fac în laboratoare private. Deh...mare lucru externalizarea asta. Te dă imediat pe mâna privaţilor. Pentru că Statul nu poate ce poate privatul. Să facă profit adică.
Cel puţin, aici te aştepţi la personal bine calificat. E cam tot cel de la stat, dar are alt aer. Îţi zâmbeşte, interacţionează cu tine, te previne şi are grijă ca eventualele neplăceri fireşti ale actului medical (ac, bisturiu etc.) să fie cât mai uşor suportate. Te gândeşti că medicii şi asistentele sunt stimulaţi şi recompensaţi cu salarii pe măsura muncii lor. Şi mai frumos e cand vezi la privat câte un anunţ cu “Aici nu se dă şpagă, nu se primesc atenţii”, menit să-ţi dezbrace de la uşă năravurile “de la stat”.
Dacă te întrebi “din ce sunt plătiţi privaţii?”, începi să te nelinişteşti. Îţi dai seama că, fiind o afacere privată, banii lor vin din banii tăi.
Te linişteşte însă un alt anunţ “Avem contract cu Casa de Asigurări de Sănătate”. Buuun, îţi spui, am taxele şi impozitele plătite la zi, aşa că pot beneficia de asigurările de sănătate. Poate în teorie. În practică...depinde de calendar.
Dacă nu ai avut inspiraţia să te îmbolnăveşti şi să duci în primele două-trei zile de la începerea lunii, cu “trimitere de la doctor”, atunci poţi să îţi pui boala în cui şi trimiterea în ramă. Vei primi, implacabil, răspunsul “s-a terminat plafonul”, adică bugetul lunar de decontări de la Casă. Aşa că începe o nouă etapă în relaţia cu privatul.
Ai de ales între două rele.
1. Te programezi pentru o zi când se găsesc bani de la Casă. Dacă nu e o clinică prea frecventată, ai şanse la începutul lunii viitoare. Dacă însă e vorba de ceva mai complicat, gen RMN, CT şi altele scumpe şi rare, atunci vei prinde peste câteva luni. Cu cât clinica mai frecventată, cu atât mai departe e programarea.
2. Plăteşti. Dacă ai bani, totul se rezolvă în câteva zile. Cu cât ai mai mulţi, cu atât rezolvi mai multe. Şi cu cât e urgenţa mai mare sau serviciul medical mai scump, cu atât te simţi mai mult şantajat de sistem. Cel pe care tu îl plăteşti, de altfel. Dar unde se duc banii tăi...cine mai ştie. Prin spitale nu vezi plăcuţe cu “aici sunt banii dumneavoastră”. Rămâne să ghiceşti printre vile, maşini scumpe, vacanţe prin străinătate, Vuitoane şi alte acareturi...
Până la urmă şi boala trebuie să fie civilizată, disciplinată şi să respecte prevederile legale în vigoare. Ce, în ţara asta fiecare îşi face de cap?
Capitalismul e organizat, tovarăşi! Şi ce vă grăbiţi aşa?! Mai coabitaţi cu boala, să o descoperiţi mai bine, să puteţi da şi altora un sfat la nevoie. Că săracii medici sunt tot mai puţini, nu vedeţi cum pleacă pe capete afară? Eventual, poate scrieţi şi un tratat, ca cele de medicină populară, gen “Ce să faci atunci când eşti bolnav de...”. Experienţa contează, pe vremurile astea.
Ar mai fi o soluţie. Să importăm năravul “de la stat” şi să întrebăm PCR-ul modern (pile, cunoştinţe şi relaţii) dacă poate să ne înghesuie cu programarea undeva mai aproape. Nu de alta, dar ţi-e teamă că până ajungi la data programată, ori te vindeci printr-o minune, ori te duci de aici. Iar ei sunt în stare să-ţi programeze chiar şi întâlnirea cu Dumnezeu.
