În România, s-a pus la punct un circuit special pentru izolarea şi îngrijirea unui eventual caz de Ebola. În următoarele săptâmâni, în Africa, va începe testarea unui vaccin contra virusului Ebola pus la punct în Canada. Iar în SUA, un angajat al Spitalului Presbiterian din Texas a fost diagnosticat cu Ebola. Tot în acest spital, recent, un pacient cu Ebola a decedat.

Contaminarea cu virusul Ebola a unei infirmiere în Spitalul Carlos III din Madrid în timp ce îngrijea un pacient a declanşat o adevărată psihoză în Europa. Specialiştii spun că este normal ca acest eveniment să stârnească teamă, deoarece ne-am dat seama că virusul Ebola, deşi loveşte în plin populaţia din Africa de Vest, iată a făcut pasul în Europa. S-a motivat că, în Spania, a fost o contaminare accidentală: infirmiera s-ar fi infectat de la mănuşi atunci când şi-a dat jos echipamentul de protecţie. Prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase “Matei Balş”, chiar sublinia recent, bazându-se pe datele oficiale, că în zona endemică peste 400 de cadre medicale s-au îmbolnăvit şi 232 au decedat. Şi vorbim despre personal medical care purta echipament de protecţie. Ceea ce a condus la concluzia că riscul de contaminare apare atunci când personalul medical îşi scoate echipamentul. Pentru a preveni acest pericol  “am început să facem exerciţii cu personalul medical de dezbrăcare şi îmbrăcare a acestui echipament”, spune prof. dr. Streinu-Cercel.

Da, Ebola este în Europa şi poate ajunge în continuare în doar câteva ore de zbor cu avionul. De aceea, în aeroporturi s-au luat măsuri speciale, inclusiv pe Aeroportul Otopeni. Totuşi, comparativ cu Africa de Vest, ţările europene au sisteme de sănătate mai performante. Astfel, chiar dacă în Europa s-ar mai confirma câteva cazuri, totuşi, situaţia ar putea fi gestionată mai riguros. În cazul persoanelor care revin din zone endemice sunt două variante: cu şi fără simptome. “În cazul pacientului fără simptome, el “este monitorizat foarte atent 21 de zile de la întoarcerea în ţară. Dacă prezintă cel mai discret simptom -  febră, greaţă, diaree, vărsături, erupţii cutanate - este internat imediat şi izolat”, ne explică prof. Streinu-Cercel. Pentru limitarea răspândirii virusului, la ora actuală, avem pus la punct un circuit “total separat de restul circuitelor din INBI “Matei Balş”, cu condiţii foarte bune, cu laboratorul dedicat acestui circuit”, spune prof. Streinu-Cercel.

Iată SUA anunţă al doilea caz de Ebola. Mai precis în Spitalul Presbiterian din Texas, spitalul unde recent a decedat Thomas Eric Duncan, primul pacient diagnosticat cu Ebola în SUA. Al doilea pacient, un b ărbat, este un angajat al serviciilor sociale al Texas Health Presbyterian din Dallas. “Ştiam că este posibil un al doilea caz şi ne-am pregătit pentru această eventualitate”, a declarat şeful serviciilor de sănătate din Texas, David Lakey. Pacientul a prezentat febră încă de vineri seara. A fost izolat şi supus investigaţiilor, iar duminică s-a confirmat diagnosticul. Până acum nu s-au dat publicităţii informaţii privitoare la modul cum pacientul s-a contaminat.

La ora actuală, laboratoarele sunt într-o cursă contra cronometru pentru a pune la punct vaccinul protector. În Canada, cercetătorii de la laboratorul naţional Winnipeg lucrează în condiţii extreme, respectiv de nivelul 4, nivelul cel mai înalt de securitate. Vaccinul contra Ebola (ZMapp) pus la punct aici este unul din cele două considerate ca “promiţătoare” de OMS. Până acum, şapte pacienţi occidentali au primit acest vaccin şi s-au vindecat, dar alţi doi au decedat. În urmnătoarele săptămâni vor începe primele teste  ale vaccinului canadian, în Africa. Şi Rusia s-a înscris în această cursă. Ministrul rus al Sănătăţii, Veronika Skvortsova, a dat asigurări că Rusia ar putea să furnizeze trei vaccinuri contra Ebola în următoarele şase luni.

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro