Împricinaţii au eliberat reţete pentru morţi, pentru internaţi şi pensionari fără drept la compensare 90%
Mai bine de jumătate dintre medicii de familie şi doctori specialişti din judeţul Neamţ au primit, ieri, somaţii de plată din partea Casei de Asigurări de Sănătate Neamţ după ce Curtea de Conturi a stabilit imputarea a sute de reţete eliberate în afara legii.
“În urma verificărilor făcute în mai 2014, reprezentanţii Curţii de Conturi au identificat situaţii în care unii medici de familie dar şi specialişti din spitale au elibrat reţete fără bază legală, în mai multe situaţii. Unele reţete au fost eliberate de medici de familie unor pacienţi care erau internaţi în spital, au fost cazuri în care au fost prescrise reţete compensate 90% unor pensionari cu venituri peste 700 de lei, dar şi pentru persoane care sunt decedate. Ba chiar în unele cazuri au fost eliberate reţete pe codul de handicap fără ca persoanele în cauză să fie incluse în această categorie. Vom vedea care sunt explicaţiile medicilor. Deocamdata, trebuie să dea notă explicativă. Apoi, dacă se dovedeşte că sunt vinovaţi, vor plăti”, ne-a declarat preşedintele director general al Casei de Asigurări de Sănătate Neamţ, juristul Radu Firăstrău.
Medicii de familie sunt, însă, furioşi că iar sunt scoşi vinovaţi, că sunt puţi să plătească mii de lei fără să fi avut vreo vină. “Nu suntem organ fiscal ca să verificăm dacă pensionaru mai are şi alte venituri pe lângă retribuţia de 700 lei, nu avem de unde să ştim dacă bolnavul figurează internat când vine “pe fugă” să-i eliberăm reţetă şi tot aşa. Ajungem prin tribunale fără nicio vină”, ne-a spus medic de familie care s-a pomenit cu somaţie de plată pentru 5000 de lei.
Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) au atenţionat că, în această perioadă, multor medici de familie li se impută sume imense,” în mod ilegal şi imoral”. Preşedintele SNMF Rodica Tănăsescu a semnalat faptul că sunt situaţii în care medicii de familie sunt somaţi să plătească reţetele prescrise pacienţilor cu pensii sub 700 de lei ori pacientilor internaţi. Ea a menţionat că medicii de familie au solicitat în repetate rânduri CNAS să realizeze cu ANAF o comunicare în dinamică, în aşa fel încât Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) să selecteze corect categoria de pacient, pentru că “medicul nu este şi nu îşi doreşte să fie organ fiscal”.
“Sfidarea realităţii cunoscute care arată că pacienţii nu primesc în spital tot ceea ce au nevoie şi ceea ce au dreptul este inadmisibilă. Menţionăm că, pe anumite programe, pacienţii nici nu pot primi medicamentele din spital. Menţionăm deasemenea că am solicitat CNAS ca prin SIUI să ne avertizeze în 24 de ore dacă un pacient apare internat. Ar fi o aberaţie să ajungem să trimitem pacienţii la casele de asigurări ca să ne elibereze o adeverinţă că nu figurează internat, ca să putem elibera o reţetă”, a mai spus preşedintele SNMF.
Geanina NICORESCU
Sursa: ziarulceahlaul.ro