Reprezentanţii Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică (DJSP) Constanţa atenţionează că, în ultima perioadă, s-a înregistrat o creştere a morbidităţii prin hepatita virală acută A, în judeţ fiind confirmate 633 astfel de cazuri de la începutul anului şi până în prezent.
Conducerea DJSP informează, printr-un comunicat, că cele mai multe cazuri de hepatită virală acută A au fost depistate în localităţile Constanţa, Hârşova, Cernavodă, Mangalia, Lumina, Cuza Vodă şi Ovidiu, în general fiind vorba de persoane care locuiesc în condiţii igienico-sanitare precare, fără respectarea măsurilor de igienă individuală şi colectivă, contacţii refuzând vaccinarea.
Cazurile s-au înregistrat atât în mediul urban, cât şi în cel rural, dispersate în mai multe localităţi, iar cele apărute în unităţile şcolare sunt sporadice, în clase diferite, fără a se constitui în focare.
Printre măsurile luate, conform DJSP Constanţa, sunt investigarea epidemiologică la toate cazurile cu bolnavii spitalizaţi, extinderea anchetei şi la domiciliul bolnavilor, prin medicii de familie, precum şi supravegherea contacţilor pe perioada maximă de 50 de zile de incubaţie a bolii.
"Vaccinarea contacţilor de familie cu vârste cuprinse între 1 şi 15 ani, cu acordul părinţilor sau al tutorelui legal, în intervalul de maximum 7-10 zile de la debutul bolii, la cazul internat în spital; acţiuni de dezinfecţie în unităţile şcolare în care s-au înregistrat cazuri; înaintare de adrese către Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa privind asigurarea dotării cu materiale de curăţenie şi substanţe dezinfectante, asigurarea educaţiei sanitare, punându-se accent pe respectarea măsurilor de igienă individuală şi colectivă de către elevi" sunt alte măsuri luate de reprezentanţii DJSP.
Aceştia recomandă prezentarea la cabinetul medicului de familie sau la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa la apariţia primelor simptome de boală, pentru stabilirea diagnosticului şi aplicarea tratamentului necesar.