Un studiu efectuat în Chile a descoperit o legătură uimitoare între apa contaminată cu arsen şi scăderea ratei mortalităţii în rândul femeilor din cauza cancerului de sân, potrivit dailymail.co.uk.
Cercetătorii de la Universitatea California, Berkeley, au identificat o scădere cu până la 50% a ratei mortalităţii în rândurile femeilor cu vârsta sub 60 de ani din oraşul Antofagasta din Chile, în aceeaşi perioadă în care rezervele de apă din regiune prezentau un nivel de până la optzeci de ori mai mare de contaminare cu arsen, o substanţă extrem de toxică.
Cercetătorii au catalogat rezultatele studiului drept "uimitoare" şi spun că este nevoie de mai multe investigaţii pentru a deschide drumul spre noi tratamente medicale.
Studiul a avut loc într-o regiune din Chile unde locuitorii au fost expuşi fără să vrea unor niveluri înalte de contaminare cu arsen, un element chimic care este găsit în mod natural în multe minerale.
În loc să înregistreze o creştere a ratei mortalităţii, cercetătorii au descoperit că decesele cauzate de cancerul mamar au scăzut la jumătate în perioadele care au coincis cu expunerea la niveluri ridicate de arsen.
Efectul a fost mai pronunţat în cazul femeilor din grupa de vârstă sub 60 de ani, în rândul cărora mortalitatea a scăzut cu 70%.
"Am studiat efectele pe termen lung ale arsenului asupra acestei populaţii timp de mai mulţi ani, concentrându-ne pe rata îmbolnăvirilor şi a mortalităţii atribuite expunerii îndelungate la arsen a acestor oameni", a declarat profesorul Allan Smith, principalul autor al studiului.
În 1958, oraşul Antofagasta, din nordul Chile, a început să folosească pentru consumul populaţiei o sursă geotermală de apă din Munţii Anzi.
Ani mai târziu, s-a descoperit că apa conţinea peste 800 de micrograme de arsen pe litru, un nivel de 80 de ori mai mare decât limita maximă recomandată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
În 1970, o staţie de filtrare a apei a fost instalată în regiune, după ce unii locuitori au început să manifeste simptome ale expunerii îndelungate la substanţa toxică.
Ca parte a studiului, cercetătorii de la Institutul Oncologic Stanford au descoperit că celulele mamare canceroase crescute în laborator sunt omorâte de arsen, iar celulele mamare sănătoase au prezentat un nivel ridicat de rezistenţă la efectele elementului chimic foarte toxic.
Utilizarea arsenului în scopuri medicinale nu este nouă. Trioxidul de arsen a fost aprobat în anul 2000 de agenţia pentru medicamente din Statele Unite ca un medicament eficient pentru tratarea unui tip rar de leucemie.
Experţii spun însă că este prea devreme să se vorbească despre utilizarea sigură a acestui element chimic împotriva cancerului de sân.
"Nu încă. Nu ştim dacă tratamentul va funcţiona, dar teste clinice realizate cu multă atenţie ar trebui să fie derulate curând, pe baza rezultatelor acestui studiu", a spus profesorul Smith.
Echipa de cercetători este implicată acum în dezvoltarea de teste clinice, prin care o serie de pacienţi cu cancer mamar în stadiu avansat vor primi un tratament bazat pe arsen.
Studiul a fost publicat în revista EBioMedicine.
Sursa: Mediafax