Cercetătorii de la Universitätsklinikum Hamburg-Eppendorf (UKE, cel mai mare spital din Hamburg) au demarat, pentru prima dată în Germania, testarea pe oameni a unui vaccin împotriva Ebola, relatează luni DPA.
Foto: (c) Radu TUȚĂ / AGERPRES ARHIVĂ
Vaccinul, furnizat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), urmează să fie testat inițial pe 30 de voluntari în următoarele șase luni, a indicat luni clinica, menționând că testele efectuate pe animale au avut succes. Doctorii au asigurat că nu există niciun pericol ca vreunul dintre cei testați să se infecteze cu virusul Ebola.
Dacă toate etapele de testare din Hamburg vor fi încununate de succes, se speră ca vaccinul să poată fi folosit din toamna lui 2015, a declarat un purtător de cuvânt al UKE.
AGERPRES/(AS — autor: Ana Bîgu, editor: Cristina Mac)