Reprezentanţi ai mediului academic şi medical din Bucureşti şi Iaşi au luat parte, joi, la Conferinţa de lansare a filialei ieşene a Societăţii Internaţionale de Medicină şi Chirurgie Regenerativă (SIMCR). Prof.dr. Adrian Streinu Cercel a declarat cu acest prilej că societatea nou înfiinţată îşi propune să îndeplinească o serie de obiective, unul dintre acestea vizând iniţierea şi consolidarea conexiunilor interdisciplinare pentru înţelegerea aprofundată multilaterală a acestui tip nou de medicină.

Societatea îşi mai propune să promoveze conceptul de medicină regenerativă pe baze teoretice solide, riguros ştiinţifice, dar şi să propage noul arsenal de cunoştinţe teoretice şi terapeutice în practica medicală curentă.

"Prin aceasta societate dorim să coagulăm nu numai specialităţi medicale din medicină umană, dar şi colaborarea cu medicină veterinară sau cu ştiinţe precum biologia, fizica şi, bineînţeles, cercetarea fundamentală. Prin urmare, ne dorim să creăm o platformă ştiinţifică pluridiscipinară, cu efect asupra îmbunătăţirii terapiilor pacienţilor, mai ales în cazul bolilor care nu au un tratament bine pus la punct. Metoda regenerativă este o speranţă pentru bolile greu tratabile sau chiar incurabile', a declarat prof. asoc. dr. Dana Jianu, co-preşedinte SIMCR.

Prof.univ.dr Norina Forna, director programe medicină dentară, membru comitet ştiinţific, a declarat că noua filială va participa în mod activ întrucât prin domeniile sale de specialitate poate coparticipa la programul ştiinţific şi de cercetare. "Există o aplicatibilitate practică imediată întrucât medicina regenerativă impune refacerea dento-alveolo-maxilo-facială abordată prin intermediul celulelor stem", a spus prof. univ. dr Norina Consuela Forna, decanul Facultăţii de Medicină Dentară din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie Gr.T.Popa din Iaşi.

Prof. dr. Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase "Sfânta Parascheva" Iaşi, a declarat la rândul său că prin deschiderea acestei filiale la Iaşi se doreşte realizarea unei baze interdisciplinare pentru studii de cercetare ştiinţifică, precum şi colaborarea interdisciplinară între platforma infecţioasă, dermatologie, chirurgie plastică şi regenerativă. "Rezultatele acestei colaborări ne dorim să fie premizele unei ramuri medicale de graniţă care să răspundă cerinţelor actuale ale lumii moderne", a precizat prof. dr. Carmen Dorobăţ. AGERPRES

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro