Cum scapi de teama de schimbare
Pentru mulți orice schimbare e o sursă de teamă și de stres: de ce să mă mut când eu m-am obișnuit aici? În loc să pierzi timp și energie gândindu-te cum să eviți asta, gândește-te că o schimbare este de cele mai multe ori inevitabilă, ca și ploaia.
Contează doar cum o abordezi. Ori îți pui pelerina și ieși, ori stai în casă și aștepți să treacă. O schimbare, oricât de mică, te ajută să devii mai curajos.
Cum te vindeci de teama de singurătate
O altă temere des întâlnită este cea de singurătate. Mulți stau într-o relație cu o persoană pe care nu o mai iubesc, doar de frică să nu rămână singuri. Ca să ieși din acest cerc bolnăvicios, începe să comunici mai mult, să-ți faci prieteni noi. Poți merge, de exemplu, la un curs de dans sau chiar la acțiuni de voluntariat.
Așa învingi frica de a vorbi în public
Potrivit unui studiu al cercetătorilor britanici, frica de a vorbi în public este mai înspăimântătoare chiar și decât moartea. Numai gândul că trebuie să vorbești în fața unei săli pline îți taie respirația, simți că ți se înmoaie picioarele și ai impresia că nu mai știi nimic din ce trebuie să spui?
În acest caz, cheia succesului e repetiția. Pregăteșt-te din timp. Repetă discursul în fața oglinzii. Când ești în fața mulțimii, gândește-te că vorbești cu cea mai bună prietenă a ta.
Când ți-e frică de eșec
La serviciu ai același post de când te-ai angajat pentru că nu ai avut curajul să participi la examene de promovare. Sau nu ai îndrăznit să-ți schimbi slujba pentru că nu crezi că ești destul de pregătit pentru altceva. E timpul să te schimbi, ca să câștigi. Gândește-te că eșecul e secretul oamenilor de succes.
Știai că Thomas Edison a încercat de 1000 de ori până a reușit să inventeze becul electric? Gândește-te că nu ai nimic de pierdut și la beneficiile pe care le ai dacă îți asumi riscul. Trebuie să crezi în forțele tale.