Institutul Regional de Oncologie din Iaşi a introdus o nouă tehnică de radioterapie, IMRT-VMAT, considerată a fi cea mai performantă din lume şi care îi poate ajuta pe pacienţii cu tumori cerebrale, pulmonare sau din categoria ORL.
Tehnica de radioterapie IMRT-VMAT este cea mai performantă metodă de radioterapie disponibilă în lume în prezent, disponibilă la Institutul Regional de Oncologie din Iaşi. Potrivit reprezentanţilor unităţii sanitare, tehnica IMRT-VMAT nu mai este folosită de niciun spital de stat din România, iar cu ajutorul acesteia se pot realiza operaţiuni de radioterapie în zone sensibile, fără a afecta ţesutul înconjurător.
”Pentru a putea fi folosită este nevoie de acceleratoare şi accesorii performante, iar echipa de la rapdioterapie trebuie să se specializeze. Pentru implimentare este nevoie şi de un soft special. Noi toate acestea le-am achiziţionat încă din 2011, iar din 2012 echipa noastră a urmat cursuri de perfecţionare în Elveţia, Portugali şi Germania“, a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX Mirela Grosu, managerul Institutului Regional de Oncologie din Iaşi.
Până în prezent, doi pacienţi ai institutului, care au avut tumori localizate pe creier şi la ureche, au început sesiunile de radioterapie, conducerea uităţii spitaliceşti anunţând că alţi trei bolnavi vor mai urma acest tratament.
”Tehnica este folosită mai ales pentru acei bolnavi cu tumori localizate în zone sensibile cărora nu se recomandă metoda clasică. Avantajele tehnicii sunt multiple. În primul rând, avem posibilitatea de a modifica debitul dozei de radiaţie chiar în timpul iradierii. Apoi, o tumoarea cerebrală, de exemplu, poate fi iradiată mai bine prin această tehnică deoarece se pot evita zonele din jur”, a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX. Anca Munteanu, şefa secţiei de radioterapie de la Institutul Regional de Oncologie Iaşi.
Reprezentanţii unităţii medicale susţin că prin folosirea acestei tehnici, lamelele colimatorului se pot modifica oricând, iar tumoarea poate fi atacată din orice unghi.
În Iaşi, costurile unui astfel de tratament sunt acoperite de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate.
Cătălin Hopulele, corespondenti@mediafax.ro