Valoarea medicamentelor compensate eliberate pe bază de reţetă prin farmaciile din România este de aproximativ 1,3 miliarde de euro pe an, iar mai puţin de 40 la sută din aceste medicamente au producători români, afirmă Oana Ingrid Mocanu, director în cadrul CNAS.
Oana Mocanu, director în CNAS, la Direcţia Farmaceutică, Dispozitive şi Clawback, a prezentat, miercuri, la Târgu Mureş, la prima ediţie a Conferinţei Naţionale de Farmaeconomie şi Management Sanitar, la care participă aproximativ o sută de specialişti din România şi Ungaria, un studiu în premieră, intitulat "Medicamente compensate - analiză şi tendinţe de consum în 2012-2013”.
Potrivit datelor prezentate de reprezentantul CNAS, valoarea medicamentelor compensate eliberate prin farmaciile cu circuit deschis, pe bază de prescripţie medicală, este de aproximativ 1,3 miliarde de euro pe an, în creştere în 2013 faţă de 2012.
Sub 40 la sută din aceste medicamente au producători români, a spus Mocanu.
Potrivit acesteia, una din explicaţiile creşterii valorii consumului se leagă de scăderea numărului de pacienţi, dar şi de ieşirea unor medicamente mai ieftine de pe piaţă, dat fiind că “atunci modalitatea de calcul a preţului de referinţă se duce spre medicamentul originator”.
Conform directorului în CNAS, cele mai mari consumuri de medicamente compensate se înregistrează în rândul pacienţilor cu boli cronice.