Timpul de reacţie al unei persoane în momentul în care este pusă în faţa unor situaţii noi ar putea determina câţi ani urmează să mai trăiască aceasta.

Un studiul publicat în revista Plos One, cercetătorii de la University College London şi University of Edinburgh au analizat informaţiile de la peste 5.000 de persoane cu vârsta cuprinsă între 20 şi 59 de ani, colectate ca parte a Studiului Naţional de Examinare a Sănătăţii şi a Nutriţiei din Statele Unite ale Americii.

La începutul studiului, în anii 1990, s-au măsurat timpii de reacţie ai participanţilor. Sarcina era simplă: aceştia trebuiau să apese un buton de fiecare dată când o imagine apărea pe ecranul computerului. În următorii 15 ani, participanţii au fost supravegheaţi pentru a se înregistra câţi au murit şi câţi au supravieţuit în această perioadă.

În total, 378 de persoane (7,4%) dintre participanţi au murit, dar în cazul acelora care au înregistrat timpi de reacţie mai lenţi, riscul de a muri a fost cu 25% mai mare - indiferent de cauze -, în comparaţie cu aceia care au avut timpi medii de reacţie. S-a ajuns la această concluzie, după ce, cercetătorii au evaluat vârsta, sexul, apartenenţa etnică, profilul socio-economic şi factorii de viaţă ai participanţilor.

Autorul studiului Gareth Hagger-Johnson a declarat, într-un comunicat de presă, că un simplu test de reacţii în perioadă adultă poate prezice, indiferent de vârstă, sex şi alţi factori, rata de supravieţuire a unei persoane.

"Timpul de reacţie ar putea indica cât de bine funcţionează sistemul nostru nervos şi alte sisteme din organism. Persoanele care răspund, în mod frecvent, cu greu, noilor informaţii ar putea experimenta probleme care le intensifică riscul unei morţi precoce", a declarat acesta, informează Descoperă.ro

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro