Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, a făcut o vizită la Centrul Medical Phoenix de pe strada Siretului, cartierul Lascăr Catargiu, Craiova. Centrul ce funcționează ca un spital de zi este pregătit să primească primii pacienți.

 

Amplasat lângă clădirea unde își desfășoară activitatea medicii de familie din cartierul Catargiu, Centrul Medical Phoenix este amenajat pe două etaje. La intrare tinrele asistente medicale își îndrumă pacienții către cabinete. În acest centru vor fi medici pregătiți în nouă specialități, medicină internă, pediatrie, endocrinologie, cardiologie etc.Pacienții policlinicii beneficiază și de servicii de internare de zi, într-unul din cele 13 saloane, fiecare salon acomodând 2-3 pacienți. „În cartierul Lascăr Catarigiu s-au petrecut lucruri importante, în primul rând Consiliul Județean Dolj a investit 250.000 de euro pentru reabilitarea dinspensarului. Condițiile fiind deosebite, peste 15.000 de persoane beneficiază de servicii medicale primare acolo. Apoi ne-am gândit că avem lângă dispensar un spațiu și pentru acest cartier nevoiași era bine să creăm un centru în care oamenii să fie tratați direct, ca un filtru pentru marile spitale. Am investit 500.000 de euro și am creat această clădire, noi am scos apoi clădirea la o licitație de concesiune. Centrul Medical Phoenix a preluat acestă clădire pentru 10 ani, cu plata unor redevențe către consiliu. Acum a fost mobilată, vedem aici un spital de 33 de paturi, întoarcem astfel către acest cartier servicii de zi, oamenii vor fi astfel foarte mulțumiți”, a declarat Ion Prioteasa, președintele Consiliului Județean Dolj.

30 de locuri de muncă noi

Centrul medical a creat locuri de muncă și vine în sprijinul persoanelor defavorizate cu un pachet gratuit de investigații. Doctorul Ionuț Vașile, reprezentant al Centrului Medical Phoenix a vorbit despre felul în care se va desfășura activitatea medicală în centru. „Suntem o societate cu o vechime de cinci ani pe piața medicală din Craiova. Acest centru a fost o provocare, acum avem medicină primară și de specialitate. În centru se vrea o interfață între ambulatoriu și spitalizarea continuă. Spitalizarea de zi presupune consultații de specialitate, investigații, tratamente. Ne propunem să venim în sprijinul nevoilor cartierului, vom veni cu 30 de internări gratuite și 50 de analize gratuite pentru persoanele defavorizate sau care nu beneficiază de asigurări de sănătate. Din luna ianuarie vom avea 12 specializări momentan sunt numai nouă”, a spus doctorul endocrinolog. Vicepreședintele Consiliului Județean Dolj, a venit cu alte vești bune. „Acest teren a fost folosit în scopul ajutării populației în domeniul sănătății. Nu este un caz singular, el reprezintă o constantă a activității noastre. Ne-am gândit după construcția acestor spații să putem să concesionăm spațiul unei firme care să plătească și o redevență către Consiului Județean ,bani folosiți tot pentru investiții în sănătate. Mă bucur să văd că o societate locală a decis să ia acest spațiu. Nu ne oprim aici, este un început și sperăm că marile investiții de la Spitalul Județean să fie finalizate în următorii trei ani”, a afirmat Cristinel Iovan.

Când e bine, e bine pentru toată lumea

Alături de autoritățile județene, la deschiderea Centrului Medical Phoenix a participat și senatorul PDL, Mărinică Dincă. „Îi felicit pe reprezentanții Consiliului Județean Dolj pentru că s-au gândit la sănătate și pe cei de la Centrul Medical Phoenix pentru că au avut curajul să dezvolte acest proiect. În sistemul de asigurări medicale lucrurile nu sunt deloc simple așa că vor avea mult de muncă. Cei de la centrul medical au primit „undița” și acum trebuie să aducă servicii medicale de înaltă clasă dar și să facă o afacere profitabilă și durabilă. Îi felicit și pentru inițiativa de a acorda asistență gratuită persoanelor defavorizate”, a mai spus senatorul.

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro