La fiecare trei secunde, o persoană este diagnosticată cu diabet zaharat, iar la fiecare şase secunde cineva îşi pierde viaţa din cauza acestei afecţiuni. Diabetul zaharat se numără printre principalele cauze de deces la nivel mondial, fiind răspunzător anual de moartea a peste cinci milioane de persoane, conform Federaţiei Internaţionale de Diabet (IDF – International Diabetes Federation).

În prezent, aproximativ 400 de milioane de persoane trăiesc cu diabet zaharat, iar experţii IDF estimează că, până în anul 2035, cifrele vor depăşi 590 de milioane de cazuri. Potrivit literaturii de specialitate, diabetul este o afecţiune complexă care, odată apărută, trebuie permanent tratată şi monitorizată. În caz contrar, poate duce la complicaţii severe, precum: infarctul miocardic acut, accidentul vascular cerebral, insuficienţa renală, pierderea vederii şi amputaţii ale membrelor inferioare.

În ceea ce priveşte România, rezultatele finale ale studiului epidemiologic PREDATORR arată că aproximativ două milioane de români trăiesc cu diabet zaharat, iar peste trei milioane suferă de prediabet. Având în vedere prevalenţa crescută a diabetului în ţara noastră, specialiştii în diabet, nutriţie şi boli metabolice fac apel la prevenţie, diagnostic precoce şi tratament.

Prin prevenţia diabetului zaharat se înţelege, în primul rând, controlul factorilor de risc în rândul persoanelor predispuse la a dezvolta această afecţiune. Vorbim despre sedentarism, obezitate, supraalimentaţie sau o alimentaţie dezechilibrată calitativ printr-un consum crescut de grăsimi şi dulciuri, dar şi de un consum excesiv de alcool şi tutun. Potrivit specialiştilor, adoptarea unor comportamente sănătoase, cum ar fi practicarea zilnică a minimum 30 de minute de mişcare moderată, poate preveni diabetul zaharat de tip 2. La fel de eficientă în lupta împotriva acestei afecţiuni este şi pierderea în greutate.

Diagnosticul precoce este una dinre cele mai importante componente ale managementului eficient în diabetul zaharat. Depistând din timp diabetul, specialiştii vor putea atât să trateze mult mai eficient afecţiunea, cât şi să prevină instalarea complicaţiilor asociate.

Acest material este oferit de profesioniştii în diabet, nutriţie şi boli metabolice din Roman, în cadrul proiectului “Sănătatea se cunoaşte de dimineaţă!”. Iniţiativa se aliniază la recomandările IDF legate de Ziua Mondială de Luptă împotriva Diabetului 2014 şi îşi propune să promoveze, în rândul populaţiei, importanţa alimentaţiei sănătoase pentru prevenirea diabetului zaharat şi menţinerea sub control a valorilor glicemice.

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro