Oamenii de ştiinţă elveţieni au anunţat săptămâna trecută că au descoperit poloniu de 18 ori peste limita normală în rămăşiţele lui Yasser Arafat, decedat în 2004. Concluzia? Fostul lider palestinian a fost otrăvit. De la descoperirea radiaţiilor, la sfârşitul secolului XIX, au existat multe cazuri de otrăviri... spectaculoase, mai ales că pericolele iradierii nu au fost cunoscute de la început.
Radiaţiile au fost descoperite spre sfârşitul secolului XIX, iar în 1896, inventatorul sârbo-american Nikola Tesla şi-a pus special degetele în razele X şi a publicat rezultatele efectului radiaţiilor. În 1927, geneticianul american Hermann Joseph Muller a publicat cercetările sale care demonstrau efectele genetice ale radiaţiilor, iar în 1946 a primit chiar premiul Nobel, notează „ABC News“.
Otrăvirea cu radiaţii este rară, însă mortală. Poloniul 210 (P-210) emite unde alfa de înaltă energie cu o viaţă radioactivă de 138 de zile. P-210 este periculos doar înghiţit, din cauza razei scurte de acţiune a particulelor alfa asupra ţesutului biologic. Drept rezultat, contaminarea externă nu cauzează otrăvire, conform unui studiu din 2007 publicat în „Journal of Radiologic Protection“.
Însă, ingerat, poloniul se dovedeşte a fi fatal în decurs de o lună. Efectele poloniului, cunoscute şi ca „sindromul acut al radiaţiilor“, cauzează greaţă, vărsături, anorexie şi diaree. După o fază latentă, victima începe să-şi piardă părul şi să sufere de insuficienţă medulară şi, dacă nu se recuperează, moare în câteva săptămâni sau luni. Istoria ne prezintă şi alte cazuri înspăimântătoare de otrăvire prin radiaţii, cauzate de ignoranţă, de dezastre industriale şi chiar de intenţii criminale, după cum se presupune că este şi cazul lui Yasser Arafat.
Fiziciana Marie Curie
Marie Curie, care s-a născut în Polonia, dar a trăit în Franţa, a câştigat două premii Nobel pentru descoperirea poloniului şi radiului. La începutul secolul XX, medicii şi industria medicală recomandau produse ca apă tonică sau clisma cu radiu. Marie Curie s-a luptat împotriva acestor tratamente, avertizând oamenii că efectele radiaţiei asupra organismului nu sunt încă bine înţelese. În 1934, Marie Curie a murit din cauza anemiei aplastice cauzată de otrăvirea cu radiaţii, după cum se specifică în necrologul ei din „New York Times“. Deseori, fiziciana purta în buzunar eprubete conţinând izotopi radioactivi şi pe urmă le depozita în sertarul biroului. Se spune chiar că îi plăcea la nebunie lumina verde-albastră pe care radiaţiile o emanau în întuneric.
Eben Byers şi tratamentul cu radiu
Eben Byers a fost un american de 51 de ani care prelucra oţelul, era campion la golf şi urma tratamente bazate pe cantităţi impresionante de „apă cu radiu“. El a atras atenţia asupra pericolului radiaţiilor în 1932, când a murit din cauza acestor tratamente. Apa cu radiu - Radithor FOTO periodictable.com Fizioterapeutul lui Eben i-a recomandat produsul „Radithor“ împotriva durerilor de braţe şi a oboselii. Fiecare sticlă de „Radithor“ conţinea un microgram de radiu amestecat cu apă distilată şi trebuia băută după fiecare masă. Însă Eben a început să slăbească, avea dureri de cap şi a început să sufere de necroză a oaselor maxilarului, pierzând câţiva dinţi. Compania care producea „Radithor“ a fost investigată pentru reclamă mincinoasă după decesul bărbatului, însă medicul lui susţinea că Ebner a murit de gută.
Cecil Kelley Un accident industrial din Los Alamos, statul american New Mexico, la fabrica de procesare a plutoniului, a luat viaţa operatorului chimist Cecil Kelley în 1958. Cecil a suferit o moarte agonizantă după ce a fost expus la o doză letală de neutroni şi raze gama pentru doar 200 de microsecunde. Bărbatul a căzut la pământ şi a strigat „Ard!“. La început i-a fost afectată doar capacitatea mintală, dar la sosirea la clinica medicală începuse să vomite şi să respire rapid. Pielea i s-a învineţit din cauza lipsei de oxigenare a sângelui.
Cecil a avut o scurtă perioadă de revenire, însă apoi a început să-l doară foarte rău stomacul, să transpire abundent, pulsul i-a devenit neregulat şi, la 35 de ore după accident, a murit. Hiroshi Couchi Unul dintre cele mai mari accidente nucleare ale Japoniei a avut loc în 1999 la o fabrică de reprocesare a uraniului din Tokaimura. Trei muncitori au fost expuşi la radiaţii după ce o soluţie de nitrat de uraniu a depăşit limita critică, cei trei fiind expuşi unor doze mari de radiaţii. Unul dintre cei trei muncitorii, Hiroshi Couchi a fost dus la camera de gardă a Spitalului Universitar din Tokyo, murind două luni şi jumătate mai târziu. La început, putea să vorbească, însă starea lui s-a înrăutăţit treptat pe măsură ce radioactivitatea a început să-i distrugă cromozomii celulelor.
Alexandru Litvinenko Fostul agent KGB, Alexandru Litvinenko solicitase azil politic în Marea Britanie, unde locuia în 2006 când a început să se simtă rău, decedând în spital trei săptămâni mai târziu. Autopsia a dezvăluit că ceaiul său fusese otrăvit cu o doză letală de Poloniu 210. Chiar înainte de moartea sa, el a acuzat guvernul rus că i-a pus la cale otrăvirea. Conform publicaţiei „New York Times“, moartea sa a creat „una dintre cele mai grave drame în spionaj încă de la Războiul Rece“. Relaţiile Rusiei cu Marea Britanie au avut de suferit iar diplomaţii ambelor tabere au fost expulzaţi.
Autorităţile britanice au dat vina pentru moartea lui Alexandru pe Andrei K. Lugovoi, un fost bodyguard al KGB-ului care acum este membru al Parlamentului rus. Totuşi, ruşii au refuzat să-l extrădeze. Lugovoi, la rândul lui, a acuzat de crimă serviciile secrete britanice, MI6, şi un fost auto-exilat rus, Boris A. Berezovky. Louis P. Slotin În 1946, omul de ştiinţă canadian Louis P. Slotin a murit din cauza unui experiment al Proiectului Manhattan din Los Alamos, New Mexico. „Proiectul Manhattan“ este denumirea proiectului de dezvoltare a primei arme nucleare (bomba atomică) în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, şi anume în perioada 1941-1946, condus de fizicianul J. Robert Oppenheimer.
Slotin a fost expus la radiaţii puternice de aproape 1.000 de razi, mult mai mult decât ceilalţi şase colegi ai săi care au supravieţuit. O săptămână mai târziu, el a murit în spital după ce a avut simptome ca diaree şi flux urinar mic, mâini umflate, corpul i s-a învineţit din cauza lipsei de oxigen din sânge, i-au apărut băşici mari pe mâini şi braţe, activitatea intestinală a paralizat, a făcut gangrenă şi, de fapt, toate funcţiile organismului „s-au dezintegrat“.
Dezastrul de la Cernobîl În 1986, centrala nucleară de la Cernobîl din fosta Uniune Sovietică a explodat cauzând moartea a zeci de mii de oameni, numărul exact nefiind cunoscut nici acum. Doar 31 de oameni au fost înregistraţi oficial ca decedaţi din cauza sindromului de iradiere acut, dar alţi mii de oameni au suferit de cancer, boli cardiace, defecte la naştere, toate fiind asociate cu radiaţiile emanate de centrala Cernobîl. Personalul operativ plănuia să testeze dacă turbinele pot produce energie suficientă pentru a păstra pompele de răcire funcţionale în cazul unei pene de curent şi până la activarea generatorului de urgenţă.
Sistemele de siguranţă au fost oprite intenţionat şi reactorul trebuia închis treptat şi el. Însă, când nivelul funcţionării generatorului a scăzut sub 1% şi trebuia crescut de urgenţă, a avut loc o izbucnire neaşteptată de curent. Oprirea de urgenţă a eşuat, cauzând o explozie violentă.
Accidentul de la Cernobîl a cauzat mai multe radiaţii decât bombardarea Hiroshimei. Submarinul K-19 În 1961, primul dintre cele două submarine care transportau rachete nucleare, K-19, a avut probleme la reactor. O scurgere a sistemului de răcire a reactorului a cauzat o creştere periculos de mare a temperaturii.
Căpitanul Nikolai Vladimirovici Zateyev a trimis şapte membri ai echipajului la moarte sigură în încercarea de a salva nava. Reactorul n-a explodat, dar membri echipajului au murit în agonie din cauza iradierii, „implorând colegii să-i omoare“, după cum notează „Los Angeles Times“. Întregul submarin a fost contaminat şi, în decurs de un an, alţi 20 de membri ai echipajului au murit.
Soarta submarinului şi echipajului lui a fost ţinută secretă până după dezintegrarea Uniunii sovietice, atunci când ziarul „Pravda“ a dat publicităţii faptul că radiaţiile au omorât mulţi membri ai echipajului. În 2002, s-a realizat un film după această întâmplare, „K-19: The widowmaker“ (K-19: Submarinul ucigaş), cu Harrison Ford în rolul principal.
