Pentru a nu sta la cozi interminabile și pentru a evita deplasarea inutilă la Casa de Asigurări de Sănătate Neamț, nemțenii pot verifica online dacă sunt pe lista de carduri returnate. La nivel național, aproximativ un milion de asigurați au rămas fără carduri pentru că nu au fost tipărite.

„Am făcut pe site o aplicație prin care oamenii pot afla starea cardului de sănătate, adică dacă a fost tipărit și dacă se află la sediul nostru. Rugăm oamenii să intre pe site, pe aplicația noastră, să verifice dacă este cardul la noi, să nu facă un drum degeaba dacă nu a fost încă tipărit”, a declarat Radu Firăstrău, directorul CAS Neamț.

Directorul CJAS Neamț a mai explicat și ce se va întâmpla după 1 februarie, dată la care devine obligatorie utilizarea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate, după cum prevede un proiect de hotărâre de Guvern.

 „Dacă la 1 februarie omul nu are cardul, asta nu înseamnă că nu va beneficia de servicii medicale. Dacă este asigurat, nu mai este nevoie nici de adeverință de la noi pentru a merge la medicul de familie. Doctorul de familie are obligația să intre pe site-ul Casei, să verifice starea acestei persoane, dacă este asigurată sau nu. Doar dacă, printr-o eroare, pe site-ul Casei Naționale nu figurează ca asigurat, vine la noi și ridică o adeverință de asigurat cu care merge la medicul de familie. Orice furnizor de servicii medicale poate verifica online starea acelei persoane. Să nu mai punem lumea pe drumuri aiurea”.

Asiguraţii pot vedea dacă sunt pe lista de carduri returnate pe site-ul institiţiei www.casnt.ro, iar pe lângă verificarea online, asiguraţii pot face verificarea gratuit, prin apel la numărul de telverde 0800800972 începând din 19 ianuarie.

În cazul în care asiguratul nu se regăseşte pe lista publicată pe pagina de internet a instituţiei, înseamnă că nu i s-a editat cardul de sănătate şi urmează ca, la o dată ulterioară pe care CAS Neamț o va comunica, cardul să fie editat şi distribuit. (Oana IOSUB-TOMA)

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro