Liberalii acuză Guvernul de lipsă de comunicare publică susținută cu privire la utilitatea și beneficiile cardului de sănătate și subliniază că nu toți românii l-au primit.
"Partidul Național Liberal constată cu regret că, deși în mai puțin de o săptămână, românii ar trebui să beneficieze de serviciile medicale de care au nevoie doar în baza cardului de sănătate, nu toți au intrat în posesia acestuia și, din păcate, mulți dintre aceștia nu cunosc utilitatea cardului de sănătate și beneficiile majore pe care le aduce pentru sistemul sanitar. Partidul Național Liberal a atras atenția în nenumărate rânduri asupra necesității introducerii de urgență a cardului național de sănătate pentru a putea elimina risipa din sistemul sanitar, însă în tot acest timp Guvernul Ponta nu a făcut altceva decât să piardă timp și bani cu amânarea implementării proiectului. Ceea ce este și mai revoltător este lipsă de respect a Guvernului Ponta fată de pacienți și medici, dovedită prin lipsa unei comunicări publice pe un subiect de o importanță majoră pentru sistemul sanitar", se arată într-un comunicat transmis de PNL marți.
În opinia copreședintei PNL, Alina Gorghiu "faptul că nu a existat o comunicare publică susținută pentru a aduce la cunoștința populației beneficiile cardului național de sănătate, modul în care acesta se utilizează și ce ar trebui să știe fiecare român în parte, ne demonstrează încă o dată că politicile publice ale Guvernului Ponta nu au la bază nicio strategie".
În același timp, europarlamentarul PNL Cristian Bușoi subliniază "importanța"decontării serviciilor medicale doar în cazul certificării calității de asigurat prin intermediul cardului de sănătate.
"Cardul de sănătate reprezintă un instrument esențial pentru transparentizare, pentru o mai corectă și eficientă cheltuire a banilor publici din sănătate. Nu vor mai fi posibile consultații inventate, rețete false, investigații de laborator și imagistice nereale, pentru că nu se vor valida și plăți decât acele investigații de care vor beneficia cu adevărat pacienții și pe care le vor certifica personal prin utilizarea cardului cu cod personalizat. Nu mă hazardez să fac predicții în legătură cu banii care se risipesc în sistemul de sănătate, în lipsa unor date oficiale, însă, de-a lungul ultimilor ani, personaje cheie din sistem, precum și analiști sau jurnaliști independenți au avansat procente de 10-20% din buget. Indiferent însă de amplitudinea fenomenului, după introducerea cardului de sănătate vor rămâne mai mulți bani pentru pacienți reali, pentru spitalizări și investigații necesare, ceea ce va fi un avantaj extraordinar pentru pacient", afirmă Cristian Bușoi citat în comunicat.
Ținând cont de faptul că nu toți asigurații au intrat în posesia cardurilor de sănătate și luând în considerare că nu au existat campanii de comunicare și de explicare a modului în care se va utiliza cardul, europarlamentarul consideră că într-o perioadă tranzitorie trebuie descrise toate excepțiile în care decontarea se va face la fel ca în prezent, cu justificarea scrisă a fiecărei situații în parte de către furnizorul de servicii medicale, urmând ca, după această perioadă de tranziție, cardul să devină obligatoriu în toate situațiile.
Potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern, cardul naţional de sănătate va fi utilizat obligatoriu la medicii de familie, în spitale şi farmacii, începând cu data de 1 aprilie, până atunci, respectiv între 1 februarie şi 31 martie, putând fi utilizat în paralel cu adeverinţele şi trimiterile actuale.
Casa Națională de Asigurări de Sănătate a anunțat că începând cu data de 1 februarie în sistemul de asigurări sociale de sănătate se utilizează cardul de sănătate de către asigurați, furnizori de servicii medicale și medicamente și, după caz, de furnizorii de dispozitive medicale.
Însă, până la 31 martie pot fi utilizate și documentele prevăzute de legislația în vigoare pentru dovedirea calității de asigurat.