Eliberarea unui nou card de sănătate, după pierderea, distrugerea sau modificarea datelor personale, îl va costa pe asigurat aproape 15 lei, din care costul de producţie al cardului este de 2,2 euro plus TVA, iar cel de distribuire, 2,74 lei plus TVA, a precizat preşedintele CNAS, Vasile Ciurchea
"În această situaţie (eliberarea unui nou card - n.r.) este stabilită o procedură simplificată, care presupune un singur drum la casa de asigurări, pentru a depune o cerere-tip, copie de pe cartea de identitate şi actele doveditoare pentru plata contravalorii cardului şi a cheltuielilor de distribuire prin servicii poştale. Plata se va efectua la sediul casei de asigurări, iar cheltuielile sunt identice cu cele efectuate de CNAS şi MS pentru primul card. Mai exact, costul de producţie al cardului este de 2,2 euro plus TVA, iar costul de distribuire este de 2,74 lei plus TVA", a spus preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS).
După depunerea documentelor, asiguratul va primi acasă, în termen de 30 de zile, noul card. Până atunci, cardul său va figura în sistem ca fiind inactiv, iar asiguratul va beneficia de servicii medicale în baza unei adeverinţe.
"Procesul de tipărire şi de distribuire a cardului de sănătate continuă pentru asiguratii care vor împlini în viitor vârsta de 18 ani sau dobândesc calitatea de asigurat. Până la primirea cardului de sănătate, aceste persoane vor beneficia de servicii medicale în baza unei adeverinţe care înlocuieşte cardul, valabilă nu mai mult de 30 de zile de la emiterea acestuia", a precizat Vasile Ciurchea.
Potrivit preşedintelui CNAS, cardul naţional de sănătate va fi utilizat în paralel cu actualul sistem de validare a serviciilor medicale, în perioada 1 februarie - 31 martie. "În acest fel, se va asigura accesul la servicii medicale şi celor aproximativ 800.000 de asiguraţi care încă nu au intrat în posesia cardului. Începand cu 1 aprilie 2015, cardul naţional de sănătate va deveni unicul instrument de validare a serviciilor medicale", a adăugat Ciurchea.