Consiliul Judeţean Satu Mare a alocat în şedinţa de miercuri o sumă de 400.000 de lei pentru achiziţia de locuinţe pentru medici. Preşedintele CJ, Adrian Ştef, a declarat că urmează formarea unei comisii care să stabilească ce fel de locuinţe să se achiziţioneze, după care să se solicite oferte de la persoane fizice sau juridice, urmând să se aleagă cele cu preţul mai mic, dar care respectă anumite cerinţe.
"Trebuie să încurajăm să cantonăm medicii la Satu Mare, să-i determinăm să rămână la Satu Mare, să-şi desfăşoare activitatea aici localitate. Este o concurenţă foarte mare între spitale, între Consiliile Judeţene, între unităţi administrativ teritoriale. A pornit vânătoarea, sezonul, de a vâna medicii şi specialişti, şi dacă nu suntem atenţi, vom rămâne fără specialişti. Dacă nu putem să-i motivăm şi pe cei care îi avem, vom fi într-o situaţie extrem de grea. Deci noi trebuie să pornim de la acest avantaj, că avem ce să le oferim. Satu Mare va fi un judeţ atractiv pentru specialişti tocmai pentru faptul că vor vedea că avem în grija noastră sănătatea şi investiţiile în sănătate", a declarat Ştef.
Medicii vor primi gratuit locuinţele în care să stea pe perioada în care au contracte cu spitalul. Consiliul Judeţean mai are în derulare un proiect prin care urmăreşte construirea de locuinţe pentru medici, în curtea Spitalului Judeţean. AGERPRES