La nivel mondial se estimează că pe internet sunt în medie 160 de milioane de căutări pe teme medicale în fiecare zi a anului. Suntem, aşadar, bombardaţi cu informaţii medicale. Site-uri şi forumuri explică în detaliu cauzele, simptomele şi tratamentele tuturor bolilor. De la a fi informat până la a deveni ipohondru nu este însă cale lungă. De altfel, odată cu accesul la informaţie numărul persoanelor care se tem de boli a crescut, spun medicii.

Între 1% şi 5% din populaţie suferă de ipohondrie, arată statisticile. Specialiştii estimează însă că numărul real este mult mai mare: 1 din 10 oameni s-ar confruntă pe parcursul vieţii cel puţin o dată cu această suferinţă.

„Ipohondriacii sunt mai mulţi decât credem noi că sunt pentru că oamenii nu ţin neapărat să se expună. Astfel, cei care ajung să fie diagnosticaţi sunt mult mai puţini decât sunt în realitate”, spune psihologul Monica Burcea.

Iar numărul lor este în continuă creştere, spun medicii.

„Sunt mai mulţi din cauza acestui exces de informaţie. De informaţie nedigerată, neînţeleasă corect. Când eşti informat de ceva şi nu ştii ce înseamnă, capeţi nişte idei greşite. Şi asta face rău ipohondriei”, explică prof. dr. Ion Bruckner, medic primar cardiologie şi medicină internă.

Frica de boală se caută pe internet

În ultimii ani, numărul de site-uri, forumuri şi aplicaţii medicale a explodat. Pe de o parte avem acces la multe informaţii, dar pe de altă parte din ce în ce mai mulţi pacienţi fac pe medicii.

„Dacă tuşesc am cancer pulmonar, dacă s-a inflamat un nodul limfatic am cancer de sânge, mai citesc 2-3 pagini pe internet şi mai găsesc 2-3 boli grave”, explică dr. Marian Goronescu, medic primar medicină generală, medicină de familie, competenţă ecografie generală.

Un studiu realizat în 2010 de compania Microsoft arată că cel puţin un sfert dintre toate căutările online sunt legate de domeniul medical. Iar o treime dintre cei care caută pe internet merg apoi la medic convinşi că au deja o boală.

„Este foarte uşor pentru oricine să găsească informaţii, foarte greu însă pentru o persoană neavizată să sorteze această informaţie şi să o aleagă pe cea corectă”, afirmă dr. Cristina Lupaşcu, medic primar medicină de familie.

Pe lângă drama personală pe care aceşti pacienţi o trăiesc zilnic, ipohondria este şi o boală scumpă pentru sistemul medical de sănătate.

„Eu, ca şi pacient, mă voi duce la medicul de familie şi voi cere o trimitere şi voi cere investigaţii ca să îmi treacă firca. Pe termen scurt! Şi atunci sunt foarte multe investigaţii care sunt făcute, foarte multe prescripţii care sunt făcute, foarte mult timp al medicilor consumat pe probleme care în realitate nu sunt probleme din specialitatea respectivă, sunt probleme de sănătate mintală”, spune psihologul Bogdana Bursuc.

„Sunt într-o permanentă căutare. Fac tot felul de investigaţii uneori foarte costisitoare, foarte laborioase, obiectivul lor este vindecarea, dar se pierd într-o serie de căutări şi au o dorinţă de a li se pune un diagnostic, câteodată devin nemulţumiţi, frustraţi, lor li se pare că medicul nu îşi dă seama, e o boală atât de rară sau de gravă încât nici medicii nu o pot diagnostica”, afirmă dr. Mihaela Şerban, medic specialist medicină de familie.

Bolile imaginare costă bugetul de stat

Medicii de familie sunt de cele mai multe ori primii la care ajung persoanele care suferă de ipohondrie.

„E foarte greu de la prima vizită să punem un diagnostic pentru că trebuie să eliminăm o cauză organică a acestor simptome, îl trimitem la diverse investigaţii, la colegii noştri specialişti, pentru că doar în momentul în care se elimină această cauză organică şi reală a pacientului putem trimite mai departe la un psiholog sau psihiatru şi iniţia un tratament de specialitate”, declară dr. Mihaela Şerban.

„Problema este: pacientul va accepta? Va putea fi convins că de fapt nu are nicio afecţiune? Aici este lupta cea mare a pacientului ipohondru. Pacientul ipohondru ştie că el are o boală organică, nu o boală psihică”, spune dr. Cristina Lupaşcu, medic primar medicină de familie.

Aşa că cei mai mulţi continuă să meargă la medici chiar dacă li se spune că nu au nimic. Pentru că nu există statistici care să ne arate câte persoane sunt ipohondre în România, nu putem şti nici câţi bani se cheltuiesc pe aceste investigaţii şi tratamente inutile.

În Statele Unite, de exemplu, nota de plată la sfârşitul anului 2010 a fost de 20 de miliarde de dolari pentru cei care s-au prezentat la medic fără a avea o afecţiune reală.

 


 

Frica de boală şi de moarte sunt probleme cât se poate de reale în vieţile a tot mai multe persoane din jurul nostru. Aflăm şi noi chiar acum prin ce au trecut două tinere care au suferit de ipohondrie.

Kylie Minogue, Woody Allen sau cântăreţul Mika se confruntă şi ei cu ipohondria, conform presei străine. Lista vedetelor care se tem că au boli grave, în reportajul VIDEO de mai jos:

 

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro