În cazul în care ai suspiciuni cu privire la un posibil risc terorist, te rugăm să apelezi linia telefonică gratuită
TELVERDE: 0800800100.
Pentru protecţie, identitatea apelantului este protejată.
Cand este bine sa suni? Atunci cand observi urmatoarele situatii sau persoane care pot genera riscuri teroriste:
- cineva este interesat de procurarea unor substanţe ce ar putea fi folosite în scopuri teroriste (substanţe explozive sau precursori, otrăvuri etc.)
- acţiuni prin care se încearcă perturbarea funcţionării unor instituţii/locaţii importante (obiective strategice de importanţă deosebită)
- anumite persoane confecţionează, deţin, transportă sau manipulează ilegal armament, muniţii, substanţe care ar putea fi folosite în scopuri teroriste
- prezenţa repetată sau prelungită a unor persoane neautorizate în zona unor locaţii precum misiuni diplomatice străine, sedii ale unor instituţii internaţionale etc.
- interesul nejustificat al unor persoane pentru studierea sau obţinerea de date referitoare la astfel de locuri
- persoane care fotografiază sau filmează obiective unde asemenea activităţi sunt interzise
- un autoturism care staţionează mult timp şi în mod nejustificat în apropierea unor zone de importanţă deosebită, misiuni diplomatice şi/sau alte locuri în care prezenţa populaţiei este numeroasă
- persoane care studiază insistent locuri aglomerate (gări feroviare sau staţii de metrou, aerogări, mari centre comerciale, obiective turistice, sportive sau culturale)
- persoane care studiază insistent căi de acces feroviar, rutier, subteran, aerian, fără a avea motive plauzibile în acest sens
- ţie sau altora le sunt puse întrebări nejustificate cu privire la programul de funcţionare al unor instituţii, momente ale zilei de maximă aglomeraţie, momentul schimbării personalului care asigură paza la ambasade etc.
Sursa