Exact la ora 8, după noaptea de întâi spre doi ale acelei luni, o sâmbătă, din sediul Comitetului judeţean de partid, ornat cu drapele roşii şi portretele conducătorilor, porneşte în marş, ca la un semn, o cohortă de indivizi… (Camera zumează lent, pornind de la steagurile înfipte în suporţi, şirul de chipuri ale secretarului general al PMR, Gheorghe Gheorghiu-Dej, apoi ale  tovarăşilor Teohari Georgescu, Vasile Luca, Ana Pauker, Gh. Apostol, Emil Bodnăraş, Iosif Chişinevschi, Alexandru Moghioroş, Chivu Stoica…). Porţile clădirii fuseseră ferecate timp de 24 de ore – nimeni să nu iasă ori să intre – pentru asigurarea deplinei conspirativităţi. În fruntea a ceea ce părea a fi, prin deplasarea ordonată, o formaţiune paramilitară, activişti, recognoscibili după şepci şi insigna partidului prinsă la rever. Urmau miliţieni („tablagii“), călcând apăsat în zbârcite cizme ruseşti de iuft,  muncitori în salopete – cei proaspăt urbanizaţi, pe umeri, cu câte un cojocel de-acasă –, sindicalişti şi, la coada brigăzii, doi–trei „observatori” în haine de piele… Au ochii încercănaţi, barba crescută, buzele arse ca de febră, după recluziunea impusă, instructajul prelungit şi nesomn. Nu vorbesc, nu fumează,  păşesc ritmic, în grup compact şi aproape că le simţi mirosul de transpiraţie şi mahorcă pe care-l lasă în urmă.  Se îndreaptă  către farmacia oraşului.

Cadrul se restrânge treptat la a înfăţişa clădirea cu etaj la baza căreia se văd vitrinele largi cu însemnele profesiei – şarpele şi cupa. Înăuntru se lucrează. Farmacistul şi ajutoarea sa, în halate albe, ambii la receptură, par să explice pacientului din faţa fiecăruia modul de administrare a medicamentului de pe ordonanţa medicală. Alţi doi bolnavi îşi aşteaptă rândul. Ajungând la ţintă, brigada se divide: o parte urcă în fugă la primul cat – locuinţa farmacistului. Aproape că forţează uşa (prim-plan cu soţia, copilul, soacra – buimaci şi înspăimântaţi, nu înţeleg ce vor necunoscuţii şi miliţienii pătrunşi în apartament). „– Percheziţie, li se spune; să declaraţi imediat dacă şi unde aveţi ascunse lăzi cu medicamente ori alte bunuri interzise!”. Trecere fugitivă în revistă a interiorului: mobilă de sufragerie Lenghel, tablouri de familie cu rame groase, aurii, turnate în gips. Într-o cameră, printr-o uşă întredeschisă, se zăresc: un birou, bibliotecă, fotolii – stil florentin, toate obosite. Cealaltă parte a brigăzii năvăleşte în incinta farmaciei. „– Din acest moment, farmacia aparţine poporului. Gata cu speculanţii de medicamente pe seama sănătăţii muncitorilor şi ţăranilor. Se naţionalizează! Nimeni nu părăseşte incinta. Tovarăşii vor inventaria şi sigila totul“, afirmă sentenţios şeful grupului. În secvenţe alternative, se văd: farmacistulcerând explicaţii, arătând că niciodată nu a speculat, că este absolventul unei facultăţi unde se cere respectat un cod etic. Arată diplome, „Farmacopeea română“, tratate legate în piele; asistenta spunând că ea n-are nicio „vină“, e o simplă salariată şi că musai trebuie să-şi ia la prânz fetiţa de la şcoală, e în clasa întâi; starea de confuzie a pacienţilor sechestraţi; faţa înlăcrimată a bătrânei şi a copilului din casă; intenţia soţiei farmacistului de a ridica receptorul telefonului, demers imediat blocat de unul dintre tovarăşi… Aparatul surprinde, în continuare, momente ale percheziţiei şi „inventarierii”. Prima acţiune e mai simplă: se deschid dulapuri, bufetul cu veselă, se răscolesc sertarele bahuturilor cu lenjerie. A doua – mai complicată: denumirea substanţelor în latină, ori a medicamentelor, creând dificultăţi enorme la citire şi la transcrierea în inventare. (Regia poate imagina scene comice, dar şi tragice în legătură cu cele două „acţiuni”.)

Cadru asupra nemulţumirii bolnavilor din stradă – sosiţi unii din comunele învecinate cu şareta ori căruţa, – pentru a-şi procura doctorii… Lumea, chiar fără un astfel de interes, se adună în stradă şi pe trotuar.

Se vede sosind în trombă un GAZ sovietic. Din automobilul de teren coboară însuşi primul secretar, urmat de doi ofiţeri ai Securităţii locale. Poartă pălărie gri „à la Dej“, o scurtă neagră dintr-o pânză groasă, e gângăvit. Se adresează mulţimii strânse în jurul farmaciei: „– To’arăşi, astăzi în întreaga ţară,  ie-iexprimând voinţa muncitorilor şi a ţă-ţărănimii muncitoare, vom da o nouă lovitură bur-burjuilor. Vom na-naţionaliza uzând, la nevoie de fo-forţă, farmaciile, drogheriile, laboratoarele de analize medicale şi de-depozitele de medicamente. Gata cu înşelăciunile şi specula pe seama noastră, to’arăşi!“. Mulţimea vociferează – nici vorbă de entuziasmul aşteptat faţă de „actul revoluţionar“ la care asistă – cu îngrijorare: „– De unde vom lua astăzi medicamente?“; „– Cum să mă întorc acas’ la ăl bătrân, care abia mai suflă, după atâta drum, fără doftorii?“ „– Ce să-i dau lu’ ăl mic, că arde ca pojarul?“ etc.  După un timp, făcându-li-se lehamite, nemulţumiţii din faţa farmaciei se răspândesc. Primul secretar şi suita, după un schimb reciproc de priviri, se urcă în maşină, îndreptându-se spre sediul partidului.

Brigăzi asemănătoare însumând la scară naţională 13.500 de persoane, au acţionat similar în Capitală, oraşe şi în unele comune. În continuare, filmul ar putea arăta diferenţele, unele tragice. Arestări, confiscări de bunuri şi sume de bani (tovarăşii nu păreau a se interesa numai de… supozitoare şi aspirine, ci căutau să descopere mărfuri „dosite“, bijuterii, valută), tentative de suicid şi sinucideri motivate de pierderea sursei de câştig pentru întreţinerea familiei, refuzul unor farmacişti de a prelua conducerea unităţii colegului naţionalizat, închiderea temporară sau definitivă a farmaciei, încadrarea unor persoane incompetente…

Pătrunderea bruscă în farmaciile în care se aflau pacienţi şi se lucra în laborator – factor surpriză  – era chiar o tactică. Violarea domiciliului foştilor patroni, pentru efectuarea unor percheziţii în absenţa unui mandat al Procuraturii, spaima familiei, îndeosebi a copiilor minori, unii împiedicaţi de a merge la şcoală, o alta. S-a procedat la inventarierea de către comisii dinainte stabilite (în provincie compuse din delegaţi ai PMR, miliţieni şi „tehnicieni“) a tuturor bunurilor găsite, la evacuarea personalului, sigilarea dulapurilor, încăperilor, ferestelor, uşilor. Acest ultim moment încheie o parte a scenariului filmul imaginat.

Scriptul are la bază un document cvasinecunoscut, descoperit la ANR¹. E vorba de un Raport înaintat Secretariatului Comitetului Central al Partidului „asupra desfăşurării acţiunii de naţionalizare a unităţilor sanitare particulare (farmacii, laboratoare chimico-farmaceutice şi de analiză medicală, depozitelor de medicamente şi drogueriilor medicinale)“. Lucrările au început la 17 martie 1949, când s-a constituit comisia de partid pentru conducerea acestei operaţiuni. Între 17 şi 21 martie au fost catagrafiate unităţile ce urmau a fi naţionalizate, realizată o lucrare privind comasarea farmaciilor, stabilindu-se norma de o farmacie la 10.000 de locuitori, dar şi câte o farmacie pentru centrele urbane sau muncitoreşti cu o populaţie sub zece mii. Apoi s-au redactat:  Decretul de naţionalizare² (nr. 134/1949) care va fi publicat abia la 2 mai 1949 în Buletinul Oficial (s.n.), instrucţiunile pentru comisiile de naţionalizare judeţene şi diriginţii care vor fi numiţi în funcţie, cât şi cele pentru delegatul Ministerului Sănătăţii din Comisia de naţionalizare. S-au tipărit formulare de procese-verbale de predare-primire şi altele asemenea. Articole din acest decret precizează că odată cu farmaciile „se naţionalizează orice  instalaţii, mobilier, medicamente, material sanitar, instrumente, mijloace de transport, imobile etc., care servesc în mod permanent activităţii unităţii sanitare naţionalizate, indiferent dacă aparţin proprietarului unităţii sanitare naţionalizate sau oricărui alt proprietar. (s.n.)“^b.Pedepse grele îi pasc pe cei care sabotează actul revoluţionar… Astfel  „Se pedepsesc cu 5–10 ani muncă silnică şi confiscarea întregii averi, aceişaţ care, indiferent prin ce mijloace, cu intenţie, vor zădărnici sau încerca să zădărnicească naţionalizarea prevăzută de prezentul decret, vor tăinui parte din patrimoniul instituţiilor, sau vor vătăma, nimici, înstrăina, muta, exporta sau micşora, prin orice mijloace bunuri sau instalaţii supuse naţionalizării. Cu această pedeapsă se vor sancţiona şi aceişaţ care intenţionat vor prezenta organelor Statului date inexacte sau incomplecte asupra acestor bunuri. Se pedepsesc cu închisoare corecţională de la 4 şlaţ 10 ani şi cu amenda de la 50.000–500.000 lei (500 lei în 1949, echivalentul sumei de 112 euro, astăzi), funcţionarii publici sau persoanele împuternicite în temeiul prezentului Decret, care nu vor executa sau vor zădărnici executarea însărcinărilor ce le revin, potrivit prevederilor ei“.

Au fost naţionalizate în total „1.615 farmacii, 121 de droguerii medicinale, 198 laboratoare, 95 depozite de medicamente“ – potrivit Raportului citat. N-au lipsit problemele… (surse faptice pentru continuarea scenariului de film imaginat) „Concomitent cu operaţiunea de sigilare s’au făcut percheziţii la foştii patroni, unde în majoritatea cazurilor au fost descoperite însemnate cantităţi de medicamente şi alte mărfuri dosite. Astfel la Bucureşti, la farmacia Dora A.^c  s’au găsit 52 de lăzi cu medicamente; la farmacistul M. Sami din Bîrlad, pe lîngă un însemnat număr de medicamente, s’a găsit (sic) la locuinţa proprietarului 73 monezi lire sterline, aur în greutate de cca 1 kg, bijuterii nedeclarate în greutate de cca 300 gr., precum şi 200 m. stambă şi mătăsuri. Ultimul a fost arestat. La un alt farmacist din Jud. Putna, s’au găsit cu ocazia percheziţiei, în afară de medicamente, 180 m. serge^d, 35 perechi de bocanci, 7 canate^e de tălpi; farmacistul a încercat să mituiască comisia (sic) oferindu-i suma de 30.000 lei. După ce au fost sigilate medicamentele şi mărfurile, farmacistul a fost arestat şi dat în judecată pentru încercarea de mituire şi dosire de mărfuri. În Jud. Covurlui, la locuinţa unui farmacist, au fost găsite pe lângă medicamente, 400 kg săpun rufe, de toaletă şi bărbierit. Au fost confiscate toate acestea. La un depozit de medicamente din Timişoara, care nu exista de fapt la adresa indicată, proprietarul împărţea medicamentele în şase locuri (la prieteni şi rude); au fost confiscate dela aceste adrese circa 2 vagoane de medicamente şi mobilier. În Bocşa, Jud. Caraş, la domiciliul unui farmacist, s’au găsit 40 kg argint. În general s’au găsit mari cantităţi de medicamente la marea majoritate a proprietarilor de farmacii. La Braşov, în timpul preluării, farmacistul S. Emeric a încercat să se sinucidă. Însă, tov. noştri au intervenit, convingându-l că o să fie plasat şi prin muncă cinstită (sic) îşi va putea câştiga existenţa. Tot la Braşov, farmacista P. Angela, la casa căreia se găsise un mare stoc de medicamente, în timpul când era întrebată de comisie dacă mai are medicamente şi în altă parte, profitând de neatenţia tov. noştri, a înghiţit o cantitate de stricnină, otrăvindu-se (sic) şi cu tot ajutorul medical n’a putut fi salvată“.

Raportul recunoaşte totuşi că, imediat după naţionalizare au fost şi… lipsuri, farmaciile rămase deschise nu au putut funcţiona îndeosebi datorită faptului călipseau cadre competente pentru a face faţă cerinţelor publicului, situaţie înregistrată mai ales în Capitală. Marea majoritate a laboratoarelor au rămas închise, urmând a fi comasate. Aceeaşi situaţie în cazul laboratoarelor chimico-farmaceutice şi al „drogueriilor medicinale”.

Pentru satisfacţia celui/celor /cărora li s-a transmis Raportul, se arată că starea de spirit în rândul populaţiei a fost bună, „masele muncitoare au primit cu satisfacţie vestea naţionalizării“. Astfel, la Cluj, oamenii ar fi spus: „Bine că le-a venit rândul, că prea mult ne-au vândut apă chioară şi cretă în loc de medicamente“.

În pregătirea şi desfăşurarea naţionalizării farmaciilor, Ministerul Sănătăţii s-a implicat la nivel logistic. Din conducere, un rol politic important l-a jucat ministrul adjunct din acel moment, tovarăşul Leontin Sălăjan. „În ziua de 1 Aprilie, la orele 21, s’a ţinut la Ministerul Sănătăţii de către tov. Ministru Adjunct Sălăjanu (sic), la Dir. Farmaciilor şi Înzestrării Sanitare, cu conducătorii Centrofarmului, Centralei Chimico-Farmaceutice, Dir. Farmaciilor şi Înzestrării Sanitare şi Dir. Medicinei Preventive, unde s’au discutat măsurile ce trebuiesc luate cu naţionalizarea farmaciilor şi laboratoarelor. (…) Nimeni n´a părăsit sala până la orele 8 dim., în ziua de 2 Aprilie, ora declanşării acţiunii. La orele 10, au fost convocaţi 27 delegaţi ai Ministerului, care, după un instructaj temeinic, au fost trimişi pe teren în judeţe, pentru a sprijini comisiile de naţionalizare şi pentru a participa efectiv la desfăşurarea acţiunii de naţionalizare. Aceştia, cu unele slăbiciuni (sic), au dat un ajutor preţios în supravegherea şi îndrumarea preluării şi inventarierii farmaciilor, precum şi la formarea comisiilor de inventariere“. Un pilon al naţionalizării unităţilor sanitare în general, al celor farmaceutice în special a fost activistul de partid Vasile Mârza, profesor la Facultatea de Medicină din Bucureşti şi din Iaşi. Până a fi demis pentru „incompetenţă“ – caz probabil singular, din funcţii similare şi după un devotament fără margini arătat Partidului, V. Mârza a trimis Secretariatului CC al PMR un raport în care sugerează urgenţa naţionalizării.

^aAluzie la titlul volumului de poezie „Întunecatul April“ al poetului Emil Botta (1912–1977)

Sursa