Oamenii de ştiinţă au inventat un nou tip de senzor care poate conferi oamenilor capacitatea de a simţi câmpul magnetic.
Alte vieţuitoare, precum bacteriile, insectele şi chiar vertebrate ca păsările şi rechinii detectează câmpurile magnetice şi se folosesc de acest simţ pentru a se orienta în cursul deplasărilor.
Oamenii, în schimb, nu sunt capabili să percepă în mod natural câmpul magnetic.
Totuşi, cercetătorii de la Institutul de Nanoştiinţe Integrative din cadrul IFW Dresden au dezvoltat o „piele electronică” extrem de fină – doi micrometri grosime şi cântârind doar 3g/mp – dar foarte rezistentă şi care este înzestrată cu un sistem magneto-senzorial ce conferă purtătorului capacitatea de a percepe prezenţa unor cîmpuri magnetice statice sau dinamice.
Echipamentul, foarte uşor de purtat pe suprafaţa corpului, ar putea fi utilizat pentru orientarea în cursul deplasării, dar şi pentru monitorizarea organismului în scop medical sau pentru siguranţă; de asemenea, cercetătorii întrevăd utilizări în robotică, în domeniul dezvoltării aşa-numiţilor roboţi „moi”, flexibili.
Cercetările au fost descrise în jurnalul Nature Communications.
Sursa: Mail Online