In timp ce sistemul medical de stat a disparut de la tara, in sate se dezvolta cel privat. Stomatologi, dermatologici si medici de familie investesc zeci de mii de euro in cabinete moderne, desi au tarife chiar si cu 30% sub cele de la oras.

Clientela este asigurata, pentru ca satenii se bucura ca au in sfarsit un doctor al lor.

Proprietarul unei clinici, un tanar de 27 de ani,  s-a gandit de doua ori inainte sa investeasca la tara, insa la un an de zile de la inagurare nu regreta decizia luata.

Cosmin Ciolacu- proprietarul clinicii: "Suntem foarte multi colegi care desfasuram aceasta activitate in oras, iar in mediul rural nu toata lumea beneficiaza de servicii moderne, probleme dentare sunt si la sat si la oras, iar la comuna preturile percepute sunt mai mici".

Ideea fondatorului s-a dovedit stralucita. Investitia de cateva zeci de mii de euro va fi recuperata relativ repede.

Sebastian Antoniu- medic stomatolog: "Treaba a inceput sa mearga, in momentul de fata este satisfacator din punct de vedere al activitatii si al numarului de pacienti. In unele zile avem chiar si 15 pacienti pe zi".

Si la Apahida, in Cluj, gasim o clinica privata, cu sapte specializari: stomatologie, dermatologie, servicii de ecografie, medicina muncii, reflexoterapie si medicina de familie. Familia Behnaz a investit aici 100.000 de euro.

Khazaei Behnaz, medic dermatolog: "In primul rand ne-am gandit la nevoile oamenilor de aici, medicii care vin aici sunt din Cluj. Am reusit sa formam o echipa care sa gandeasca ca noi, sa ii ajutam pe altii care au o situatie cu un nivel mai jos".

Pacientii sunt multumiti si pentru ca tarifele sunt cu mult sub cele de la oras. Pentru anumite specializari, clinica are contract cu casa de asigurari, iar consultul poate fi gratuit.

 

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro