DNA: “Trebuia sa se intalneasca cu Banicioiu Nicolae”

Preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa, Silvian Ciupercă (PSD), a fost reţinut pentru luare de mită şi abuz în serviciu, alături de directorul Serviciului Achiziţii din CJ, Cezar Vâlcan, în dosarul privind intervenţii la un consilier din Ministerul Sănătăţii şi la conducerea ADR Sud Muntenia.

Potrivit DNA, în luna ianuarie 2014, în cazul uneia dintre acuzații, și-a folosit influența și autoritatea conferită de funcția de conducere într-un partid politic, în scopul obținerii pentru altul a unui folos necuvenit, şi anume asigurarea postului de manager interimar în cadrul Spitalului judeţean Ialomiţa

  • în perioada martie-aprilie 2014, după efectuarea unui control, de către Corpul de Control al Ministerului Sănătății, l-a determinat pe un consilier din cadrul ministerului să-și exercite atribuțiile de serviciu în mod defectuos, prin întocmirea raportului de control neconform realității. Astfel, au fost eliminate din cuprinsul acestui raport dispoziții și pasaje ce ar fi dus la sesizarea organelor de urmărire penală, aducând-se atingere activității de control al Ministerului Sănătății şi încrederii publice.
  • în perioada martie-aprilie 2014, l-a determinat pe acelaşi consilier, să întocmească, în fals, raportul de control, prin omisiunea, cu știință, de a însera anumite împrejurări care ar fi putut duce la tragerea la răspundere penală, disciplinară sau administrativă a celor supuși controlului

Astfel, arată procurorii DNA, la data de 04 martie 2014, un membru al  corpului de control al Ministrului Sănătăţii a transmis prin email un exemplar (draft) al respectivului Raport de Control,  înaintea aprobării de către decizionalii Ministerului Sănătăţii, Preşedintelui C.J. Ialomiţa, Ciupercă, pentru ca acesta să ia la cunoştinţă de conţinutul raportului, şi să aducă anumite modificări, deşi Ciupercă Vasile Silvian nu avea atribuţii de coordonare a corpului de control şi de întocmire, modificare a raportului de cotrol.

Raportul transmis spre consultare lui Ciupercă Vasile Silvian conținea următoarele propuneri și măsuri:

  • Sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru cercetarea posibilelor fapte de natură penală ( Termen: odată cu aprobarea Raportului de Control; Răspunde: Corpul de control/MS)
  • Sesizarea Curții de Conturi a României/ Camera de Conturi Ialomița pentru nerealizarea de către conducerea spitalului a unei eficiențe în utilizarea fondurilor publice și în administrarea patrimoniului public ( Termen: odată cu aprobarea Raportului de Control; Răspunde: Corpul de control/MS)
  • Sesizarea Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice pentru nereguli constatate în derularea procedurilor de achiziție publică pentru achiziția bunurilor, serviciilor și lucrărilor din cadrul unității sanitare ( Termen: odată cu aprobarea Raportului de Control; Răspunde: Corpul de control/MS).
  • În finalul raportului se preciza că documentul va fi transmis spre valorificare la C.J. Ialomița, A.N.R.M.A.P, Curtea de Conturi a României- Camera de Conturi Ialomița și Parchetul de pe lângă Judecătoria Ialomița.
  • De asemenea, potrivit unei Note din raport, se precizează că : ”Activitatea desfășurată de reprezentanții C.J. Ialomița, cu ocazia derulării controlului, a avut un caracter strict consultativ în sensul acordării de asistență juridică și economico-financiară reprezentanților echipei de control din cadrul Ministerului Sănătății. În competența reprezentanților C.J. Ialomița nu au intrat atribuții privind formularea unor concluzii, dispunerea de măsuri, fixarea de termene, elaborarea de recomandări ori stabilirea persoanelor responsabile față de cele constatate.”

Procurorii arată că acest raport trimis pe  e-mail, a fost semnat de reprezentanţii Consiliului Judeţean Ialomiţa şi de reprezentatul Direcţiei Sanitare Ialomiţa.  

După consultarea raportului de control, la data de 10.03.2014,  Ciupercă Vasile Silvian i-a solicitat Mihai Ionuț Ionescu membru al Corpului de Control al Ministrului Sănătății, să modifice raportul de control, în sensul eliminării propunerilor de sesizare a Parchetului. Mihai Ionuț Ionescu a afirmat, în consecinţă, că va transmite propunerea directorului Corpului de Control, Sorin Ion Luca,  pentru ca acesta să ia o decizie.

Relevantă în acest sens este discuţia telefonică purtată la data de 10 martie 2014, de către Silvian Ciupercă, cu Mihai-Ionuț Ionescu.

………………………..

Silvian Ciupercă:  Bună ziua!

Mihai-Ionuț Ionescu:  Bună ziua, domnule președinte!

Silvian Ciupercă:  Vă trimit un e-mail acuma. În esenţă, el spune două lucruri: odată că … da … noi … eu că mi-au venit fetele și mi-au spus … sunt de acord, da, să renunţaţi la sesizarea unei instituţii cu atribuţii, că v-ați pus … le-aţi propus acolo să se renunţe la sesizarea Parchetului sau sesizarea altor instituţii de control.

Mihai-Ionuț Ionescu:  Da, băgasem chestia aia cu Parchetul, dar domnul, domnul  director a zis că: Bun, o băgaţi, dar  la ce… la ce anume vreţi când … să faceţi referire? La achiziţii?La….

Silvian Ciupercă:  Obiectivul nostru știți foarte bine a fost acela de a impune în anumite domenii de management mai multă rigoare şi egalitate deplină.

Mihai-Ionuț Ionescu:  Da, atâta …

Silvian Ciupercă:  Lăsaţi! Scoateţi aia, numai că eu nu sunt de acord cu renunţarea la nota care clarifică știi limitele angajării da personalului din Consiliul Judeţean. Lăsaţi-o pe aia aşa cum este! Da? Mi-au arătat ele acolo un act normativ, nu. Am participat, totul e o chestie. Valorificarea de către noi este o chestiune care ne aparţine, da, valorificarea de către dumneavoastră este o altă problemă.

Mihai-Ionuț Ionescu:  OK. Eu o să-i arăt hârtia domnului director şi să vedem ce zice şi dânsul. Eu … Şi pe mine m-a tras de urechi, de ce am uitat această prevedere, că: Efectiv, fiind în comisie, toţi aveţi acea răspundere să semnaţi acolo. Şi eu am fost tras la răspundere, că de-aia sunt un pic supărat.

Silvian Ciupercă:  Ele semnează, sigur că semnează. Bineînțeles dacă au participat la … sigur că semnează. Numai că .. da … e vorba de valorificare. Nota aia ….nota bene pe care am introdus-o acolo clarifică existenţa unor limite în privinţa valorificării documentului. Asta e tot. Partea de constatare, de fundamentare, asta e tot.

Mihai-Ionuț Ionescu:   (… neinteligibil …) aştept mail-ul de la dumneavoastră şi i-l duc şi dânsului şi vedem ce ...

Procurorii mai arată că după înlăturarea acestor menţiuni din raport, pentru a se asigura de modul cum va arăta în final raportul de control, Ciupercă Vasile Silvian urmă să se întâlnească cu Bănicioiu Nicolae, ministrul al Sănătăţii, pentru a discuta situaţia acestui raport.

 

Sursa

 

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro