Modificari la Legea 95/ 2006 privind reforma sanatatii

Principalele directii

·         În domeniul medicinei de urgenta, se introduce posibilitatea ca CPU (compartimentele de primiri urgente) sa intre în coordonarea UPU-rilor (unitatilor de primiri urgente), ceea ce asigura apropierea actului medical de urgenta de cetatean, micsorarea transferurilor din zone periferice spre capitala de judet, cresterea capacitatii de salvare a vietii într-un timp cât mai scurt de la producerea evenimentului. Se prevede obligativitatea existentei defibrilatoarelor, în zone foarte aglomerate, care sa asigure interventii operative pentru cetateni (asa cum se întâmpla peste tot în Europa).

·         Dezvoltarea centrelor de permanentasi întarirea rolului medicilor de familie în a asigura consultatii de urgenta.

·         Introducerea retelei spitalicesti si de ambulatoriu pentru universitatilede medicina si farmacie si facultatile de medicina.

·         Gruparea tuturor programelor nationale de sanatate într-o structura de specialitate a Ministerului Sanatatii, urmând ca acestea sa fie astfel mai bine coordonate si unitar gestionate (pentru a evita repetarea unor crize precum cea a citostaticelor de la începutul anului).

·         Reorganizarea si restructurarea Ministerului Sanatatiisi a structurilor de specialitate, în sensul posibilitatii crearii de structuri organizate pe domenii si conduse managerial; reorganizarea structurilor si la nivel de teritoriu pentru îmbunatatirea calitatii serviciilor si diminuarea costurilor de functionare.

·         Continuarea procesului de descentralizareprin trecerea unor activitati de la structurile deconcentrate ale Ministerului Sanatatii catre Consiliile Judetene si prin transferarea de unitati sanitare publice cu paturi catre autoritatile administratiei publice locale.

·         ANM va prelua activitatea de autorizare a farmaciilor si inspectia pe tot lantul, de la import/ fabricatie pâna la vânzarea cu amanuntul în farmacie.

·         Interzicerea reducerilor de pret acordate distribuitorilor si farmacistilor cu mai mult de 20% din volumul desfacerilor.

·         Obligatia de serviciu public pentru detinatorii de autorizatie de punere pe piata, distribuitori si unitatile de desfacere cu amanuntul.

·         Desfacerea medicamentelor prin minimum 3 distribuitori. Se separa activitatea de distributie de cea de vânzare cu amanuntul.

 

Modificari care privesc organismele profesionale, la solicitarea acestora

·         Introducerea cardului profesional pentru medici, ceea ce creeaza premisele alinierii la normele comunitare.

·         Revizuirea prevederilor legale si actualizarea structurilor organismelor profesionale – medici si medici dentisti, pentru optimizarea activitatii de organism profesional. Presupune si întarirea rolului de control si supraveghere a profesiei.

 

==.        Proiectul pilot privind statutul spitalelor

·         Se aplica pe ==2 spitale pilot, timp de un an.

·         Urmarim scoaterea spitalelor publice din categoria institutiilor publice bugetare, flexibilizarea cadrului lor de functionare si încurajarea gasirii de solutii manageriale pentru o activitate mai eficienta.

·         Lasam posibilitatea de a alege statutul spitalului sub formele prevazute de lege:

·         regii autonome

·         societati comerciale cu capital de stat

·         ONG-uri cu proprietari statul sau comunitatile locale;

·         Nu se poate schimba forma de organizare si destinatia. Ele ramân spitale de stat (cu proprietar administratiile locale sau Ministerul Sanatatii).

·         Toate spitalele publice vor primi statutul de utilitate publica si vor putea beneficia de fonduri bugetare.

·         Spitalele vor putea opera dupa un buget global, spre deosebire de situatia actuala când trebuie sa astepte rectificarea bugetara.

·         Vor avea posibilitatea înregistrarii ca platitor de TVA si deducerii TVA-ului aferent achizitiilor, având ca efect diminuarea costurilor si majorarea lichiditatilor.

·         Vor avea posibilitatea de a contracta împrumuturi financiare, de a calcula si introduce în costuri amortizarea bunurilor si de a constitui fond propriu de dezvoltare.

 

==.       Proiectul pilot privind cresterea veniturilor medicilor si echipelor medicale

·         Se aplica în aceleasi spitale precum proiectul pilot privind statutul spitalelor.

·         Urmareste scoaterea profesiei de medic din categoria personalului bugetar, ceea ce constituie angajament asumat prin Programul de guvernare.

·         Urmareste cresterea veniturilor pentru medici si echipa medicala în doua forme:

·         prin salarizarea pe performanta (pe baza unor criterii care vor fi descrise în normele de aplicare)

·         prin posibilitatea de a consulta si trata pacienti proprii, în regim privat, în spitalul public

·         Se ofera pacientului posibilitatea alegerii medicului chiar în spitalul public, daca doreste acest lucru.

·         Se ofera medicului posibilitatea de a trata pacienti proprii în spitalul unde lucreaza.

·         Exceptie fac situatiile de urgenta. Medicii cu specialitatea medicina de urgenta si ATI nu pot avea pacienti privati.

·         Procentul paturilor ocupate de pacienti în regim privat nu poate depasi 20%.

·         Consultarea acestora nu se poate face decât în afara orelor de program.

·         Medicii care opteaza pentru a avea pacienti privati în spitalul public trebuie sa fie angajati ai spitalului si sa nu lucreze concomitent si în mediul privat.

·         Sumele obtinute în urma platilor facute de catre pacientii privati se vor distribui între medic, echipa medicala si spital (procentele propuse în acest moment sunt 50% pentru medic, 30% echipa, 20% spital).

 

==.       Raspunderea civila a personalului medical (malpraxis)

·         Urmareste îmbunatatirea raporturilor dintre pacient si medic, transparenta maxima privind raporturile dintre medic si pacient în cadrul raspunderii civile în exercitarea profesiei medicale.

·         Pacientul va avea acces nemijlocit si gratuit la repararea prejudiciului reclamat în conditiile unei întelegeri amiabile.

·         Stabilirea unor criterii obiective pentru despagubirea pacientilor de catre asigurator.

·         Spitalul va fi cofinantator minor al politei de asigurarea a personalului medical.

·         Se va limita cuantumul despagubirilor pentru daunele morale.

·         Se va stabili o procedura obligatorie de solutionare pe cale amiabila între pacient, medic si asigurator, înaintea eventualelor demersuri judiciare. Procedura de întelegere amiabila nu poate depasi 6 luni de la data începerii.

·         Înregistrarea la MS a unui corp de experti medicali la care se poate apela.

·         Introducerea posibilitatii de a apela la mediatori care vor fi platiti majoritar de asiguratori.

·         Legea prevede în politele de asigurare clauze de anterioritate – medicul va fi asigurat pentru incidente petrecute cu pâna la 3 ani înaintea încheierii contractului de asigurare.

·         Va exista garantia despagubirii în cuantumurile prevazute de lege pentru daune morale sau patrimoniale.

 

Pachetul de baza

Precizari

·         Serviciile medicale se vor acorda prin pachetul de servicii medicale de baza, pachetul privind programele nationale de sanatate si pachetul din asigurari suplimentare private care se va finaliza pâna la sfârsitul anului.

·         Introducerea pachetului de baza de servicii sanitare este un angajament politic pe care actualul guvern si l-a asumat prin Programul de guvernare.

·         În recentul acord cu FMI, stabilirea pachetului de baza pâna la 30 septembrie într-o forma care sa fie facuta publica este o conditionalitate structurala.

·         Pachetul de baza a fost conceput pornind de la dovezi stiintifice, de la date statistice care au fost pentru prima data prelucrate si utilizate si în urma unui amplu efort de documentare, analiza si consultare cu comisiile de specialitate ale ministerului.

·         Principiile si elementele componente ale pachetului de baza au fost prezentate începând cu 30 iulie 20==3.

·         Forma care va fi supusa de astazi dezbaterii publice este perfectibila. În perioada urmatoare vor avea loc discutii pe tema pachetului de baza cu toti partenerii din sistem.

·         Având în vedere resursele limitate, sistemul sanitar nu se mai poate sustine în maniera în care functioneaza la ora actuala, concentrat pe spitale, care fac internari nejustificate sau fictive si sunt cele mai mari consumatoare de resurse.

 

Principiile pachetului de baza

·         Pachetul de baza este gratuit pentru toti cetatenii, asigurati si neasigurati. Serviciile esentiale sunt asigurate prin pachet.

·         Pachetul are o componenta semnificativa de preventie. Prin accentul pus pe preventie, pachetul de baza trateaza cauzele si nu doar simptomele.

·         Pâna acum pacientul avea drepturi doar pe hârtie. În realitate trebuia sa scoata bani din buzunar pentru orice. De acum înainte serviciile din pachetul de baza sunt clare si garantate.

·         Daca cetateanul stie la ce servicii are dreptul în mod gratuit, este mai putin probabil sa apeleze la plati informale. Vrem sa descurajam aceasta practica din sistem.

·         Pâna acum pacientul mergea la spital pentru orice. De acum înainte pachetul de baza ofera pacientilor acces mai usor la tratamentprin medicul de familie si de ambulatoriu.

·         Concomitent, va creste finantarea pentru medicina primara si pentru ambulatoriul de specialitate, unde se pot furniza aceleasi servicii ca în spital cu costuri mai mici.

 

Ce contine pachetul de baza

·         Urgentele – tot ce înseamna medicina de urgenta intra în pachet

·         Partea de preventie– numarul si tipul consultantiilor/ analizelor de evaluare a riscului, urmarirea periodica a persoanelor cu risc de îmbolnavire

·         Medicina de familie– numar de consultatii, cresterea numarului de servicii care pot fi acordate de medicii de familie

·         Medicina comunitara

·         Servicii în ambulatoriul de specialitate– consultatii (numarul si frecventa pe specialitati), servicii paraclinice (laborator – tipuri de analize), imagistica (numarul si frecventa

·         Servicii de spitalizare– translatare din internarea continua spre ambulatoriul de specialitate si internarea de zi.

 

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro