Lactatele şi brânzeturile ne aduc aportul necesar de calciu, ne protejează dinţii şi ne pot chiar ajuta să slăbim. Cu toate acestea, nutriţioniştii nu recomandă brânzeturile foarte procesate, care ne pot face mult mai mult rău decât bine. Un astfel de exemplu este brânza topită, considerată de specialişti o adevărată otravă pentru organism.

Nutriţioniştii nu interzic brânzeturile şi lactatele, ba mai mult le recomandă în unele diete, pentru aportul de calciu adus şi pentru faptul că ne protejează până şi dantura. Aceştia atrag atenţia însă asupra tipurilor de brânzeturi pe care le consumăm, recomandându-ne să ne ferim de sortimentele foarte procesate.

Unul dintre sortimentele contraindicate este tocmai brânza topită, pe care de cele mai multe ori o consumăm la micul dejun, alături de un ceai sau în sandvişuri. De ce este atât de nocivă brânza preferată în special de cei mici?

Ei bine, brânza topită este unul dintre cele mai procesate sortimente, are un conţinut redus de calciu şi cantităţi foarte mari de sare şi grăsimi. De asemenea, fiind un aliment bogat în lipide, fără fibre şi sărac în glucide nu dă saţietate, ci stimulează apetitul, fiind un adevărat duşman al curelor de slăbire. Numărul mare de calorii nu este de neglijat.

Brânza topită se obţine prin încălzirea mai multor tipuri de resturi de brânzeturi şi margarină, în oale de topire, cărora li se adaugă săruri de topire. Tocmai aceste săruri de topire îi fac pe mulţi dintre nutriţionişti să includă acest aliment în categoria „junk-food”, alături ce alte „bunătăţi” procesate industrial.

Specialiştii ne recomandă să înlocuim brânza topită şi cremele de brânză tartinabile cu urdă, caş, mozzarella, ricotta, precum şi cu alte tipuri degresate şi nesărate. Acestea ne pot ajuta să ne menţinem greutatea, să ne ţinem sub control tensiunea arterială, să ne creştem imunitatea şi să prevenim cariile dentare.

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro