Creşterea salariilor promisă anul trecut de Guvern pentru toţi angajaţii din sănătate a rămas, în multe cazuri, doar pe hârtie. La spitalul din Baraolt, judeţul Covasna, de exemplu, angajaţii au primit 100 de lei în plus, dar au rămas fără tichetele de masă, în valoare tot de 100 de lei. Cadrele sanitare ameninţă acum cu proteste.
La sfârşitul anului trecut, Guvernul anunţa majorări salariale pentru toţi angajaţii din sănătate şi asistenţă socială. Potrivit hotărârii de Guvern, de la 1 ianuarie 2015, toate cadrele medicale ar fi trebuit să primească în plus câte 100 de lei pe lună, dacă au salariu mai mare de 900 de lei, şi 75 de lei, dacă au salariul minim pe economie.
Cum însă banii trebuie plătiţi de la nivel local, au apărut şi problemele. De exemplu, la Spitalul din Baraolt, judeţul Covasna, conducerea instituţiei a retras tichetele de masă pentru a putea plăti majorările salariale.
„Dacă vom avea un buget mai mare, atunci nu avem nici o problemă, putem acoperi şi putem să dăm tichetele de masă. Momentan suntem într-o situaţie în care, cu majorările salariilor angajaţilor cu o sută de lei, înseamnă un plus în fiecare lună pentru noi, un plus de plată de 16.000 de lei şi asta ar fi cam tot aceeaşi sumă ce ar trebui să plătim pentru tichetele de masă”, a spus Maria Magdolna Denes, managerul Spitalului Orăşenesc Baraolt.
Dalma Farkas e asistentă medicală şi lucrează la spitalul din Baraolt de 20 de ani. S-a bucurat mult când a aflat că îi va fi majorat salariul. Chiar şi 100 de lei conta enorm pentru familia ei. "Ne afectează foarte mult, că şi salariul este foarte mic şi avem nevoie de tichetele de masă, dar sperăm să se remedieze în timp”, spune ea.
Iar spitalul din Baraolt nu este singurul în această situaţie.
„Aceste măriri salariale au trebuit să fie efectuate din banii luaţi de la medicamente sau de la utilităţi, pentru că dacă noi câştigăm tot atâta şi suntem nevoiţi să creştem salariile angajaţilor, atunci trebuie să luăm banii de undeva”, spune Kelemen Andrei, manager la Spitalul Municipal din Târgu Secuiesc, Covasna.
Reprezentanţii Caselor de Sănătate din judeţul Covasna nu pot face însă nimic.
„Noi le plătim, conform contractului, drepturile lunar, la valoarea de contract, valoare care cuprinde toate paturile spitalului şi toate activităţile ce se desfăşoară în spital”, explică Ghiţă Drăgoiu, preşedinte CAS Covasna.
Dacă situaţia nu se rezolvă, Sindicatului Sanitas Covasna ameninţă cu acţiuni de protest în martie.