Cutremur în Sănătate. Protest inedit pentru dreptul la viață. "O schimbare majoră în rău"
Camera Federativă a Sindicatelor Medicilor din România protestează împotriva proiectului de modificare a Contractului Cadru. CFSMR acuză că prin HGR 400/2014 este înlăturat definitiv sistemul de asigurări sociale de sănătate din România.
Într-un comunicat de presă semnat de către președintele Dan Perețianu și vicepreședintele Sorin Șuba, CFSMR precizează că un sistem de asigurări sociale de sănătate presupune că "banii sunt recoltaţi de la asiguraţi, prin contribuţii individuale ce se varsă într-un fond public dar independent de fondurile Statului- caracteristică negată din 2001, când Guvernul a naţionalizat fondul de sănătate prin OU 150" și că "sistemul are drept fundament insituţia medicului de familie, care este acel medic căruia i se dă dreptul să aibă a "listă de pacienţi", şi care este prestabilită între anumite limite, listă pentru care trebuie să execute numeroase servicii medicale de bază".
Invazie de medici în orașe, pierderea de șanse la viață în mediul rural
Potrivit CFSMR proiectul de modificare a Contractului Cadru desființează existența medicului de familie. "O majoră schimbare în rău este desfiinţarea Comisiilor Paritare de la nivelul caselor de asigurări. Aceste comisii sunt chemate să spună dacă într-un judeţ există mai mulţi medici decât trebuie sau să ceară angajarea în contract cu mai mulţi medici, dacă acolo este lipsă de medici. Aceste comisii de desfiinţează! Fenomenul va permite ceea ce s-a întâmplat în lipsa unor astfel de comisii: invazia de medici în marile oraşe şi depopularea de medici în restul ţării!".
Situația medicilor din țară. Se dă liber la supraaglomerare
Potrivit Sindicatului Esculap, este o aglomerare de medici în București, Timișoara, Cluj, Iași sau Sibiu și o lipsă acută în restul țării.
Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București (CASMB) înregistrează 857 de contracte de cabinete de medici de familie. Reprezintă 7,17% din contractele pentru cabinete ale medicilor de familie ale României, cifră apropiată de 8%, cît reprezintă populaţia Bucureştiului după ultimul frecensămînt. "Arată că 857 de medici MF au grijă de 1,8 milioane de cetăţeni (NU toţi sînt pacienţi!), circa 2000 cetăţeni pentru o listă. În schimb, în Bucureşti există 2039 medici de specialitate în contract cu CASMB, pentru 1491 de norme", notează CFSMR.
Sursa citată mai precizează că "în ţară, în 2003, evidenţele caselor de asigurări au totalizat un numar total de 4381 unități ambulatorii de specialitate, localizate astfel: 4.262 (97,3%) unităţi în mediul urban şi 119 (2,7%) unităţi în mediul rural". În plus, dacă în București, în 2003, erau zece specialiști la 10.000 de locuitori, în Tulcea numărul de specialiști și în prezent este deficitat de trei la 10.000. Datele arată că din 2003 erau, în București, cu 200% mai mulți medici pentru 10% din populația țării (acum 8%).
Prin HGR 400/2014, susține CFSMR, se dă "liber" la supraaglomerarea de medici din teritoriile aglomerate, în timp ce lipsa de medici din teritoriile vitregite va rămâne.