Medicii sunt nemultimiti de prevederile proiectului anuntate zilele trecute si cer retragerea acestuia din dezbaterea publica, in caz contrar amenintand cu proteste de amploare.

Seria neintelegerilor dintre medicii de familie si reprezentantii Casei Nationale de Asigurari de Sanatate isi consuma zilele acestea un nou episod, de aceasta data marul discordiei fiind constituit de proiectul noului Contract-cadrul pe care CNAS l-a pus deja in dezbatere publica si de care medicii de familie nu sunt deloc multumiti. Astfel, la scurt timp dupa ce noile prevederi au fost facute publice, Societatea Nationala de Medicina Familiei a reactionat printr-un comunicat in care se cere retragerea proiectului din dezbaterea publica, pe motiv ca acesta duce prejudicii serioase independentei profesionale a medicilor de familie si chiar starii de sanatate a populatiei.

In document, medicii de familie sustin ca proiectul are un multiplu impact negativ si ca impelementarea sa ar facilita fraudarea Fondului National Unic al Asigurarilor de Sanatate. Medicii se declara nemultumiti si pentru ca noul Contract – cadru elimina parghiile de control care asigura numarul optim de medici de familie independenti, necesar conform nevoilor populatiei si stabilit conform experientei internationale si permite „dezvoltarea salbatica a lanturilor de cabinete medicale, pe acelasi model al distrugerii farmaciilor independente din Romania”.

In comunicatul Societatii Nationale de Medicina Familiei se mai arata ca, in cazul in care va fi adoptat in forma actuala, noul contract va duce la disparitia medicului de familie independent si a relatiei speciale pe care acesta o are cu pacientii sai, facilitand in acelasi timp parasirea cabinetelor din mediul rural si zonele izolate si migrarea medicilor catre zonele urbane, cu consecinte imediate asupra sanatatii publice din Romania. „In ultimii ani au existat semne clare de concurenta neloiala, risipa banilor si transformarea medicinei intr-un supermarket de servicii medicale, intr-un sistem si asa sarac, prin incurajarea risipei si a abuzului prin alcatuirea de monopoluri care sa includa importatori, distribuitori de medicamente, cabinete medicale, farmacii, spitale. In goana dupa clienti si avand unicul obiectiv de maximizare a profitului, dar blocate de legislatia in vigoare care inca limiteaza numarul contractelor disponibile medicilor de familie, s-a trecut la cumpararea cabinetelor scoase la vanzare, prin oferte exagerate, greu de egalat de catre tinerii medici de familie” mai sustin reprezentantii SNMF.

Acestia mai precizeaza ca au adus la conostinta CNAS aceste practici, insa nu a fost luata nici o masura si chiar a fost ignorat cu buna stiinta acest aspect. „CNAS a ignorat cu buna stiinta activitatea lanturilor medicale si a refuzat sa tina cont de solicitarile SNMF si ale Colegiului Medicilor din Romania privind renuntarea la modificarile propuse in proiectul Contractului-cadru. SNMF a participat cu buna credinta la intalnirea din 2 martie, de la sediul CNAS, pentru a discuta proiectul de Contract-cadru si a solicita pentru a treia oara in ultimele luni eliminarea acestor modificari. Argumentele SNMF au fost inca o data ignorate de CNAS, care nu a prezentat nota de fundamentare si analiza de impact a modificarilor propuse, oferind ca justificare doar pretinsa imbunatatire a calitatii serviciilor medicale prin competitie si accesul tinerilor medici de familie in sistem”, se mai arata in comunicat.

In cazul in care Contractul – cadru va fi adoptat in forma prezentata pe site-ul MS, medicii de familie ameninta cu proteste de amploare, care vor continua pana cand se va tine seama si de recomandarile venite din partea lor.

Cea mai importanta prevedere din noul Contract – cadru, si totodata cea mai controversata este cea care spune ca veniturile medicilor de familie sa se imparta 20 la suta pentru plata per capita si 80 la suta pentru plata pe serviciu, in prezent impartindu-se in mod egal intre cele doua categorii.

„Majorarea procentului alocat pentru plata pe serviciu are in vedere plata in functie de performanta, respectiv interesarea medicilor de familie in acordarea de servicii medicale asiguratilor, care sa conduca la reducerea morbiditatii si mortalitatii, la imbunatatirea calitaţii vietii si cresterea satisfactiei pacientului”, sustin reprezentantii CNAS, mentionand in acest sens servicii precum  supravegherea gravidei si copilului prin controale periodice, consultatii preventive de evaluare a riscului individual la adultul asimptomatic, consultatii de monitorizare activa prin plan de management integrat pentru bolile cronice cu impact major asupra poverii imbolnavirilor. Totodata, a fost majorat numarul maxim de consultatii la domiciliu ce pot fi acordate pe luna de medicii de familie de la 21 la 42.

Intr-un nou comunicat, remis astazi, SNMF acuza Ministerul Sanatatii si Casa Nationala de Asigurari de Sanatate ca promoveaza interesele unor societati comerciale din domeniul medical, care au ca obiective majore generarea profitului si multumirea actionarilor, in detrimentul bolnavilor. Pacientii  devin strict surse de venit, sunt atrasi prin tehnici agresive de marketing si stimularea fricii in fata bolii, pentru a cere si consuma cat mai multe servicii medicale care uneori nu le sunt necesare. Planul de business al acestor societati comerciale “medicale” nu s-a mai putut baza in contextul crizei financiare doar pe abonamente si pe serviciile retail, astfel incat au inceput in urma cu cativa ani sa incheie contracte cu casele de asigurari pentru a folosi si bugetul FNUASS, se mentioneaza in comunicatul amintit.

Decidentii din Sanatate sunt acuzati ca prin proiectul de modificare a Contractului-cadru incearca eliminarea parghiilor de control asupra necesarului  numarului de cabinete de medicina familiei, care asigura, de fapt, climatul concurential corect si in avantajul pacientului. Medicii de familie sustin ca numai in contextul stabilitatii medicale se poate asigura calitatea inalta a serviciilor oferite bolnavului si nu atunci cand apare goana salbatica dupa profit. Calitatea in medicina, satisfactia pacientului se masoara diferit si nu ca la supermarket, pe piata de consum, se mentioneaza in comunicatul SNMF, prin care medicii condamna aceste practici comerciale care incalca deontologia profesionala.

In acest context, medicii de familie spun ca vor decide foarte curand ce masuri de protest vor adopta in cazul in care incercarile lor de mediere vor esua

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro