Pe lângă serviciul public de Ambulanță, există și unul privat care în Cluj-Napoca este reprezentat de 8 firme. Din 2006 până anul trecut, Casa de Asigurări de Sănătate a Județului Cluj a decontat în contul firmelor respective peste 16 milioane de lei. De departe, topul acestor societăți este condus de două firme: Fundația Creștină ”Salvarea” Cluj și SC Prompt Urg, care au încasat de la stat peste 10 milioane de lei în ultimii opt ani. Șefii acestor firme sunt foști directori din sistemul medical de stat din Cluj.

 

În Cluj-Napoca, două societăți private dețin cea mai mare parte din afacerile cu ambulanțe private. Este vorba de SC Prompt Urg și de Fundația Creștină Salvarea. Conform Casei de Asigurări de Sănătate a Județului Cluj, aceste două firme au omologate câte opt ambulanțe, însă firmele se laudă că au mai multe ambulanțe. Mai mult, conform unor informații, parcul auto al acestor societăți este format din mașini care ar putea merge la casat fără nici o problemă, iar firmele operează cu doar câteva ambulanțe. Aceste societăți primesc bani de la Casa de Asigurări de Sănătate în baza numărului de mașini pe care îl dețin.

Conform Casei de asigurări de Sănătate a județului Cluj, SC Prompt Urg SRL are 8 ambulanțe și îi are ca asociați pe GIURGIU SABIN  și pe fosta șefă de la Serviciul de Ambulanță al Județului Cluj, DIACONESCU CARMEN RODICA. Până acum, această firmă a primit de la Casa de Asigurări de Sănătate a Județului Cluj peste 6,5 milioane de lei. Pe de altă parte, conform prezentării de pe site, ”momentan, parcul nostru auto este format din 10 ambulanțe, dintre care una de tip B1, cu dotări conform standardelor europene, vizând asistenţa medicală de urgenţă şi transportul medicalizat profesionist şi performant, 5 de tip CUD si 4 de tip A1, destinate transportului sanitar neasistat”.

Carmen Diaconescu, acționar și administrator la această societate, spune că societatea are 11 ambulanțe, însă doar 8 dintre ele sunt contractate prin Casa de Asigurări de Sănătate. ”Noi avem 11 ambulanțe, însă doar opt dintre sunt contractate prin Casa de Asigurări, iar anul acest vrem să depunem cerere pentru 10 ambulanțe. Ambulanțele le-am cumpărat de la Deltamed și sunt acreditate la Ministerul Sănătății, iar noi suntem foarte mulțumite de ele”, spune Carmen Diaconescu

 

”Erau unii care mă tot mușcau și am zis că renunț”

Tot Casa de Asigurări de Sănătate Cluj arată că Fundația Creștină ”Salvarea” are tot 8 ambulanțe și a primit până acum peste 3,4 milioane de lei. Președintele fundației este Marin Lucian, șef de sindicat la Serviciul Public de Ambulanță Cluj.

”Din anul 1997, Fundaţia Creştină Salvarea are ca partener Fundaţia Samariterbund din oraşul austriac Linz. În anul 2000, partea austriacă a donat în folosul pacienţilor din România câteva autosanitare cu dotarea minimă necesară În urma acestor donaţi, Fundaţia Creştină Salvarea îşi completează obiectul de activitate şi cu transport de pacienţi, în ţară şi în străinătate, asistat şi neasistat. Parcul auto cuprinde 16 ambulanţe (tip AMD şi A2, modele Volkswagen, Mercedes, Seat) şi este în continuă dezvoltare”, arată prezentarea fundației.

”Noi am contractat la Casa de Asigurări doar 8 ambulanțe. Mașinile nu le-am cumpărat de la Deltamed că eu nu fac afaceri cu ei că sunt mult prea scumpi. Noi avem colaborări cu Germania, de unde luăm mașinile. De activitatea sindicală de la Ambulanță m-am lăsat de mult timp că erau unii care mă tot mușcau și am zis că renunț”, spune Marin Lucian, fondatorul Fundației Creștine ”Salvarea”.

 

Medici patroni 

SC Med Health îi are ca acționari și administratori pe doctorii  COROIANU SEPTIMIU și CHITA SANDA MARIA. Firma are, potrivit CJAS Cluj, șase ambulanțe și a primit în ultimii opt ani peste 1,2 milioane de lei de la bugetul de asigurări. SC Dey Security Divizia Medicală are înregistrate la CJAS Cluj două ambulanțe și firma este deținută de Ioan Bonțidean. SC Scutul Negru Spam are contractate tot două ambulanțe și a primit de la bugetul de asigurări 334.000 de lei. SC Prosana Impex are 6 ambulanțe contractate prin CJAS Cluj și a primit aproape 600.000 de lei. Această societate este deținută de Silvia și Septimiu Coroianu, medic clujean.

 

Anul trecut bugetul pentru ambulanțele private a crescut cu peste 61% 

La nivelul României creşterea acordată companiilor private de ambulanţă este cu 61% mai mare faţă de anul anterior, judeţul Cluj şi Constanţa numărându-se printre regiunile unde au apărut suplimentări de fonduri. Asta în timp ce, conform mai multor declaraţii din rândul ambulanţierilor, în Bucureşti personalul de pe ambulanţele de stat este cu 40% mai mic decât ar fi necesar. Anul trecut, Ministerul de Finanţe a eliminat complet 688 de posturi (şoferi şi asistente medicale) din zona ambulanţelor de stat, invocând lipsa de fonduri.  Ambulanţele private au dreptul să intervină doar în cazul urgenţelor de cod verde, care nu pun în pericol viaţa pacientului şi care nu necesită spitalizare. Ele oferă mai degrabă consultaţii la domiciliu decât intervenţii de urgenţă. Serviciile fiind derulate în cadrul contractului cu Casa de Asigurări de Sănătate, pacienţii nu trebuie să plătească nimic în plus. CNAS poate contracta doar ambulanţe private, întreg sistemul de stat de ambulanţe fiind în subordinea Ministerului Sănătăţii (sursa hotnews.ro).

 

Câți bani au primit ambulanțele private de la CJAS Cluj 

Fundația Creștină ”Salvarea” Cluj – 8 ambulanțe – 3.490.127 lei,

SC Prompt – Urg SRL – 8 ambulanțe – 6.566.166,

SC Med Health SRL – 4 ambulanțe – 1.748.287,

SC Sanurg SRL – 6 ambulanțe – 1.217.923,

Asociația de Ajutor Familial ”Asistmed” – 6 ambulanțe – 1.653.375,

SC Dey Security Divizia Medicală – 2 ambulanțe – 420.380,

SC Scutul Negru Spam – 2 ambulanțe – 334.119,

SC Prosana Impex – 6 ambulanțe- 592.964

carmen diaconescu prompt urg

 

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro