Parlamentul francez a început să discute un proiect de lege cu un subiect delicat: eutanasia. Documentul nu foloseşte acest termen, ci vorbeşte doar de o “sedare profundă şi continuă” până la “sfârşitul vieţii”.

injectie medic

Proiectul de lege este combătut atât de adversarii, cât şi de susţinătorii eutanasiei, care au organizat adunări separate de protest la începerea dezbaterilor în Parlament.

Aşa-numita “lege privind sfârşitul vieţii” a fost iniţiată de preşedintele François Hollande şi este susţinută atât de socialiştii de la putere, cât şi de opoziţia de centru-dreapta. Dar militanţii împotriva eutanasiei spun că guvernul ar face mai bine să soluţioneze problemele concrete ale îngrijirii celor care suferă de boli fără leac.

Potrivit proiectului de lege, pacienţii care nu mai au mult de trăit pot cere să fie sedaţi şi să nu mai fie hrăniţi artificial, până ce moartea survine natural, în somn. Susţinătorii eutanasiei spun că aceste formulări sunt ipocrite iar bolnavii ar trebui, pur şi simplu ajutaţi să-şi pună capăt vieţii, dacă o doresc.

În Europa, doar Belgia, Olanda şi Elveţia le permit, în prezent, bolnavilor să ceară să fie eutanasiaţi. În Franţa, subiectul este intens dezbătut de când soţia unui bolnav paralizat şi aflat în comă a cerut decuplarea sa de la aparatele ce-l ţin în viaţă, dar părinţii s-au opus. Litigiul a ajuns la CEDO, care nu a dat încă verdictul.

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro