Medicii de familie din Iaşi sunt în asentimentul colegilor de breaslă din întreaga ţară şi solicită insistent Ministerului Sănătăţii (MS) şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) să retragă proiectul de modificare a Contractului-cadru afişat joia trecută.
Redăm comunicatul Societăţii Medicilor de Familie din Iaşi:
"Organizaţiile reprezentative ale medicilor de familie au încercat pînă acum să negocieze cu forurile decisive însă, ca şi în anii precedenţi, realizăm că nu reuşim să atragem atenţia la fel de eficient ca marile corporaţii care îşi reprezintă interesele prin negocieri discrete.
“Pentru noi, medicii de familie, primăvara deschide, an de an, de peste un deceniu, un nedorit front de luptă. Noi, medicii din sistemul primar de asistenţă medicală trebuie să semnăm sau să prelungim contractul cadru anual între cabinetele de medicină de familie şi Casa de Asigurări de Sănătate. Ceea ce ar trebui să fie pur şi simplu o procedură birocratică devine război pentru că gestionarul banilor colectaţi de la asiguraţi – CNAS – vine de fiecare dată cu modificări care pun în mare dificultate exersarea profesiei dar şi calitatea serviciilor pe care le primesc pacienţii noştri”, susţine dr. Anca Deleanu, preşedinte al Societatii Medicilor de Familie Iasi.
Anul acesta, modificările principale care se referă la medicina de familie sunt prevederi tehnice, mai greu de înţeles de către asiguraţi însă cu repercusiuni imense şi negative.
Sub aparenţa unor măsuri liberale, proiectul noului contract cadru este de fapt un plan de afaceri pentru mari corporaţii din “industria medicală”. De exemplu, noile reguli permit intrarea în sistem a unor medici de familie indiferent de numărul asiguraţilor de pe lista. Gestul poate fi interpretat ca o deschidere faţă de tinerii medici, nu? Ei bine, nu! Niciun medic cu 100 de pacienţi nu poate rezista financiar în propriul cabinet aşa ca acesta ar putea profesa doar la cabinetele marilor reţele medicale private. Absorbiţi de marile corporaţii, medicii de familii cu liste scurte devin furnizori de “materie primă - pacienţi” pentru servicii medicale prestate de cabinetele de specialitate ale aceluiaşi trust. Cu alte cuvinte, medici de familie cu foarte puţini pacienţi, inclusi în mari lanţuri de furnizare de servicii medicale, vor avea imperativ obligaţia de a furniza TRIMITERI către specialişti ai acelor lanţuri, fapt ce va condiţiona supravieţuirea acestori mf-isti în sistem.
O astfel de abordare este incorectă şi păguboasă şi pentru colegii noştri de alte specialităţi care deţin cabinete medicale individuale şi a căror activitate va fi limitată de preluarea pacienţilor în reţelele anterior descrise. Astfel, modificarile aduse sistemului de proiectul noului contract cadru este un semnal de alarma şi pentru colegii din sistemul secundar de asistenţă medicală, pe care îi aşteptăm să se alăture demersurilor noastre în vederea stopării organizării unor adevarate MONOPOLURI.
“O analiză istorica a modificărilor anuale ale contractului cadru demonstrează că în fiecare an apare o nouă diversiune care înceară în final să canalizeze spre o concurenţă neloială pe banii asiguraţilor.” Declara dr. Magda Ibanescu, presedinta Patronatului Meidcilor de Familie Iasi.
Ne adresăm prin toate căile pacienţilor noştri pentru ca împreună să tragem la timp semnalul de alarmă faţă de abuzul celor care le gestionează banii şi care, sub aparenţa unor oferte de gratuitate de fapt risipesc banii transformând sistemul sanitar în businessuri de succes".