După ani întregi de studii, Asociaţia Americană a Inimii şi Colegiul American de Cardiologie au pus la punct noi reguli privin controlul colesterolului, care dau total peste cap măsurile pe care le luau medicii până acum.
În primul rând, noile reglementări nu mai prevăd care sunt valorile normale ale colesterolului total şi ale colesterolului „rău“ (LDL). Se prevede numai că orice nivel al colesterolului LDL care depăşeşte 190 mg/dl este periculos, dar a dispărut recomandarea ca persoanele cu astfel de valori să le scadă până la 70 mg/dl, ca în trecut.
De altfel, niciun pacient care ia statine, medicamentele pentru reducerea nivelului colesterolului, care vor fi recomandate în continuare, nu va mai avea o ţintă la care trebuie să ajungă aceste valori şi nu va mai trebui să-şi monitorizeze nivelul colesterolului, ci doar să ia doze potrivite de statine.
Medicii americani sunt încurajaţi să folosească un nou calculator al riscului cardiovascular şi să prescrie statine tuturor celor care, la acest test, obţin un ruisc de cel puţin 7,5%. „Aceste reguli vor duce la o creştere considerabilă, cu aproximativ 70%, a numărului americanilor cărora li se vor prescrie statine. Milioane de americani sănătoşi vor fi nevoiţi să ia aceste medicamente care nu sunt lipsite de efecte adverse“, potrivit medicilor John D. Abramson, lector la Şcoala Medicală Harvard, şi Rita F. Redberg, cardiolog la Universitatea din California, comentatori ai publicaţiei „The New York Times“.
„Cum riscul cardiovascular este sporit, în mare parte, de dieta dezechilibrată şi de fumat, statineleoferă doar iluzia protecţiei inimii, în multe cazuri, care ar fi rezolvate mult mai uşor, de exemplu, prinplimbări zilnice de zece minute în aer liber“, precizează specialiştii.
Statinele se vor da ca aspirina
O parte dintre medicii americani se întreabă, însă, ce este de făcut în cazul pacienţilor cunoscuţi cuniveluri mari ale colesterolului care nu tolerează statinele, pe care noile ghiduri le consideră singurul tratament eficient pentru protecţie cardiovasculară în acest sens. Medicii sunt încurajaţi, de altfel, să administreze statine ca pe aspirina pentru protecţia inimii: una pe zi, fără monitorizare, potrivit „The New York Times“.
Deocamdată, în Europa, reglementările privind valorile normale ale colesterolului şi administrarea de statine rămân neschimbate.
Care sunt valorile normale ale colesterolului?
Colesterolul „rău“ – LDL
Valoarea optimă - <100 mg/dl
Valoare peste valoarea optimă – 100-129 mg/dl
Crescut, la limită – 130-159 mg/dl
Crescut – 160-189 mg/dl
Colesterolul total
Valoarea de dorit - <200 mg/dl
Crescut, la limită – 200-239 mg/dl
Colesterolul „bun“ – HDL
Valoare scăzută – <40 mg/dl
Valoare crescută – ≥60 mg/dl