Norme Coca 2023 - 2024

Din ce în ce mai mulţi părinţi refuză să îşi vaccineze copiii, iar acest lucru poate avea repercusiuni grave, susţin specialiştii.

,,Tot mai mulţi părinţi refuză să-şi vaccineze copiii. Bolile transmise sunt boli de interes naţional, sunt probleme de sănătate publică. Se promovează o adevărată virtute în a nu mai vaccina copiii. Necazul este că, la un moment dat, aceşti copii pot să facă una dintre bolile de care aceste vaccinuri i-ar fi protejat. Regretele sunt tardive, şi mă gândesc doar la meningită sau poliomielită când spun asta…” a declarat medicul Gheorghe Frătoaica. 

Medicul Gheorghe Frătoaica

Potrivit preşedintelui Asociaţiei Medicilor de Familie din Bucureşti, Rodica Tănăsescu, un motiv pentru care părinţii nu sunt de acord cu vaccinarea copiilor lor este faptul că ei se informează din surse neoficiale, care pot conduce la interpretări greşite. Potrivit acesteia, vaccinurile care se folosesc azi sunt incomparabil mai lipsite de riscuri decât cele folosite acum 10, 20 de ani şi sunt strict necesare sănătăţii copilului. De asemenea, un copil nevaccinat ar putea să nu mai fie primit în colectivitate, pentru că ar reprezenta un pericol pentru copiii mai fragili.

Copiii nevaccinaţi pot risca să dezvolte mai multe boli foarte grave. Printre acestea se numără tuberculoza, hepatita B, cancer, ciroză, difterie, tetanos, tuse convulsivă severă, oreion, pneumonii, poliomielite.

Potrivit unor statistici, la nivel european în ţara noastră se înregistrează cel mai mare număr de cazuri de rujeolă din UE (din peste 1.500 de cazuri depistate în acest an, jumătate sunt în România).

De asemenea, România este pe locul al doilea la frecvenţa pojarului, diagnosticat de 7 ori mai des, faţă de rata medie europeană. Şi rubeola, şi pojarul pot fi mortale, când apar complicaţii. Astfel că din cauza unui banal pojar, 500 de copii mor anual.

Potrivit datelor furnizate de Societatea Română de Pediatrie, în anul 2011, în România, tuberculoza a înregistrat o incidenţă de 82,8 cazuri la 100.000 locuitori şi o mortalitate de 7 decese/100.000. De asemenea, în acelaşi an, la nivel mondial, au fost înregistrate 4.867 cazuri noi de difterie. Tot în anul 2011, în România au fost confirmate 19 cazuri de îmbolnăvire cu tetanos, cu 13 decese, 78,9% fiind la persoane cu vârstă mai mare de 30 ani.

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro