Cei doi medici ai Compartimentului Urgenţe din cadrul Spitalului Bârlad, găsiţi vinovaţi în cazul bătrânului mort pe stradă, au revenit asupra demisiilor * ei au fost amendaţi de Direcţia de Sănătate Publică şi au decis să plece din unitatea medicală * ieri s-au răzgândit

Conducerea Spitalului Municipal „Elena Beldiman” din Bârlad a primit, în urmă cu două zile, primele demisii venite din partea a doi dintre cei trei medici de la Compartimentul de Primiri Urgenţe (CPU) găsiţi vinovaţi în cazul bătrânului care a murit pe stradă. Ei au fost amendaţi de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) cu câte 1.000 de lei pe motiv că nu l-au consultat şi internat. La scurt timp, cei doi medici, Diana Terchi, şeful CPU Bârlad, şi Cristian Vladu, au revenit asupra deciziei în urma discuţiilor purtate cu Comitetul Director al spitalului. „În demisiile depuse, cei doi medici au invocat motive personale, însă cauzele pot fi multiple, inclusiv acele sancţiuni. S-au purtat discuţii cu cei doi specialişti şi au revenit asupra deciziei, astfel încât îşi vor desfăşura în continuare activitatea în cadrul unităţii medicale”, a declarat Gabriela Daniş, directorul medical al Spitalului de Urgenţă.
Amenzi
Medicul şef al CPU şi alţi doi specialişti ai aceleiaşi structuri din cadrul spitalului Bârlad au fost găsiţi vinovaţi de către DSP în cazul morţii bătrânului de 83 de ani, fiecare fiind amendat cu câte 1.000 de lei. Sancţiunile au fost aplicate după ce autorităţile sanitare au constatat, în urma controlului desfăşurat la unitatea medicală, că nu s-a respectat procedura de evaluare a pacientului în CPU. „Pacientul a fost evaluat medical şi diagnosticat cu pneumonie interstiţială acută. Ulterior, medicii l-au direcţionat către Secţia de Pneumologie, unde i s-a dat o recomandare de tratament şi apoi retrimis către CPU, unde a fost lăsat într-un salon pentru o nouă evaluare medicală. Aici nu l-a mai văzut niciun medic, deşi exista această obligativitate, motiv pentru care bătrânul, nefiind supravegheat, a plecat din spital. Nu s-au respectat circuitul pacientului în unitatea medicală şi procedura de evaluare”, a declarat Mihaela Vlada, directorul DSP. Corpul de control nu a găsit nici dovada că medicii de la CPU ar fi eliberat o reţetă pe numele bătrânului, aşa cum afirmase după incident conducerea Spitalului de Urgenţă. Pe lângă amenzile date celor trei medici, DSP a sancţionat, tot cu 1.000 de lei, şi spitalul. Autorităţile sanitare au sesizat Colegiul Medicilor pentru analiza cazului din punct de vedere profesional.
Mort în urma unei insuficienţe respiratorii
Bătrânul de 83 de ani a murit în 9 martie, pe o stradă din Bârlad, la jumătate de oră de la plecarea din spital, unde ajunsese în aceeaşi zi cu ambulanţa şi, în urma investigaţiilor, medicii au refuzat să-l interneze pe motiv că nu ar reprezenta o urgenţă. Potrivit conducerii Spitalului de Urgenţă, bătrânul a ajuns la unitatea medicală la ora 11.40, după ce fusese transportat cu o ambulanţă, solicitată prin numărul de urgenţă 112 de către medicul de familie din sat, care a presupus că bătrânul are pneumonie. Investigat de către medicii de la CPU, Gheorghe Covalic a fost diagnosticat cu pneumonie acută interstiţială, motiv pentru care a fost trimis la Secţia de Pneumologie a aceleiaşi unităţi medicale, aici fiind consultat de către specialist, care a confirmat diagnosticul şi a trecut medicaţia necesară pe foaia de observaţie. Fără a fi internat pe motiv că nu reprezintă o urgenţă medicală, Gheorghe Covalic a fost retrimis la CPU, unde, la ora 17.05, i s-ar fi prescris o reţetă medicală şi apoi a fost trimis pe jos acasă. După ce a ieşit pe poarta spitalului, în jurul orei 17.10, bătrânul a plecat pe jos spre celălalt capăt al municipiului Bârlad, cu intenţia de a se întâlni cu fiul său ca să meargă acasă. Ajuns în faţa clinicii unde fiul îşi făcea dializa, Gheorghe Covaliuc s-a prăbuşit şi a murit. Un trecător a solicitat ambulanţa. „Echipajul medical a ajuns la caz în patru minute. Din păcate, nu s-a mai putut face nimic, fiind constatat decesul, fără a se mai impune efectuarea manevrelor de resuscitare”, a afirmat Aurora Popa, managerul Serviciului de Ambulanţă. Medicii legişti au constatat că bătrânul a murit în urma unei insuficienţe respiratorii acute.

Sancţiuni de 1.000 de lei în cazul bătrânului decedat pe stradă după externare

Simona POP

„Din ceea ce mi-au comunicat medicii, nu erau criterii de internare a pacientului. Noi am demarat o anchetă pentru a vedea dacă un astfel de incident putea fi prevenit” - Gabriela Daniş, directorul medical al Spitalului de Urgenţă Bârlad

Data publicarii: 25/03/2015

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro