Dragă pacientule,
Îţi scriu pentru prima oară. Îţi scriu pentru a-ţi cere iertare, dar în special pentru a-ţi mulţumi. Te rog să mă ierţi pentru grabă şi răceală, pentru improvizaţiile la care apelăm din lipsă de materiale, pentru că te simţi obligat sau trebuie să plăteşti servicii de care ar trebui să te bucuri fără nicio grijă. Te rog să mă ierţi pentru că nu sunteţi maximum doi în cameră, pentru că nu ţi se schimbă aşternuturile zilnic, pentru că trebuie să-ţi cauţi numele pe listele de aşteptare pentru terapii de care tu ai nevoie astăzi. Te rog să mă ierţi pentru că uit că tu eşti inima întregului joc.
Pentru că eu nu îţi pot promite mare lucru cu dreaptă inimă şi pentru că tu îmi oferi atât de multe, te rog să mă laşi să îţi şi mulţumesc. Îţi mulţumesc pentru privirea abătută şi secătuită care mă mobilizează şi mă face să-mi îmbrac chipul cu un zâmbet larg. Îţi mulţumesc pentru oftat, doar aşa înţeleg că trebuie să-ţi ascult nu doar povestea de care am eu nevoie, ci şi pe cealaltă, a ta, unica ta poveste. Îţi mulţumesc pentru nu-urile cu care îi întâmpini pe studenţi şi, implicit, sistemul medical universitar care distruge cu ignoranţă calitatea procesului de învăţare prin sutele de tineri cărora le dă undă verde, într-o zi de vară, la scurt timp după bacalaureat. Mă întreb câtor medici femei le-ar plăcea să li se facă examenul clinic al sânului de o grupă de studenţi sau câtor medici bărbaţi le-ar plăcea să li se palpeze orificiului inghinal superficial în faţa a zeci de studenţi. Îţi mulţumesc pentru răbdarea cu care îţi aştepţi rândul şi pentru stoicismul cu care înduri înţepăturile, sondajele, efectele adverse; fără aceste două calităţi, noi (şi tot ce se sprijină pe umerii noştri) am fi în scenariul unui banc sec. Îţi mulţumesc pentru că întrebi, ceri explicaţii şi pui la îndoială, aşa îmi reaminteşti că ai drepturi, că a mă purta de parcă toate astea ar fi doar nişte capricii e o atitudine pe care nu trebuia să o preiau şi să o adaug la conduita mea medicală. Îţi mulţumesc pentru reproşuri, ameninţări, plângeri oficiale – cele mai multe sunt urmarea unei comunicări medic–pacient ineficiente. Poate că la un moment dat managerii de spitale chiar îşi vor pune problema să investească în resursele lor umane şi din alte puncte de vedere.
Da, medicii reţin nume exotice de medicamente, mecanisme fiziopatologice labirintice, unii pot chiar să îţi spună „de la uşă“ de ce suferi, dar pe cei mai mulţi, la abilităţi precum comunicarea, negocierea, diplomaţia, îi bate şi o piatră. Îţi mulţumesc mai ales pentru lecţiile de viaţă. Învăţ de la tine lucruri pe care nici cel mai bun mentor nu le-ar putea sădi în mine, mă obligi să nu fiu altfel decât profesionist şi nobil. Nu voi uita când mi-ai spus la sfârşitul interogatoriului meu impersonal că am uitat să te întreb cel mai important lucru – „Cum stau cu dragostea?“ sau când mi-ai spus cu o înţelepciune amară că ai crescut doi copii, „pe fata mea şi pe boala asta nenorocită“ sau când m-ai ţinut de mână şi mi-ai vorbit în latină şi în franceză, „iubirea e totul“.
Cu hotărârea ca sacră şi curată să îmi păstrez arta şi să îmi conduc viaţa,
Un viitor medic
