Dorel Săndesc, secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătății, a afirmat că instituția în care lucrează a demarat procesul de recalculare a prețului la medicamente.
”Ceea ce vă pot spune e că ministerul sănătății a demarat acțiunile necesare pentru punerea în aplicare a ordinului 75 cu privire la aplicarea prețului medicamentelor. Nu era necesară o anchetă foarte complicată pentru că era evident că în șapte ani nu s-a făcut nimic în acest sens. Restul e de competența organelor abilitate. Deja pe siteul ministerului sunt aproape toate medicamentele originale. Suntem în faza de corectare a prețurilor. S-au colectat dosarele producătorilor de medicamente generice. Credem că la finalul lunii mai - începutul lunii iunie, să avem noile prețuri. Să putem asigura mai multe medicamente și noi medicamente absolut necesare. În ultimi șase ani, în România nu s-a mai introdus vreun medicament compensat. Din momentul în care demarezi procedura, prețul nu poate fi decât corect la final. Nu poate fi nimic complicat să recalculezi. Eu sunt convins că prețurile se vor modifica. Noi vom dezgheța raportul euro leu pentru că acesta a fost menținut și el din 2012. Rezultatul final va fi din estimările noastre”, a spus Săndesc în cadrul emisiunii ”Dosar de politician”.
Parchetul General investighează cea mai mare fraudă făcută în sistemul medical din România, adică modul în care s-au stabilit preţurile la medicamente în ultimii ani. Se estimează un prejudiciu de 1 miliard de euro, suportat de români, care au plătit medicamente la preţuri astronomice.
Ani de zile nimeni din Justiție și chiar din mass media nu a verificat piața medicamentelor din România. Motivul: interesele de miliarde de euro, politicieni de top implicați în afaceri cu medicamente, dar și companii farmaceutice extrem de influente care fac lobby la Bruxelles.
Vestea bună este că la Parchetul General se lucrează la mega-dosarul fraudării prețurilor la medicamente în ultimii șapte ani. Vorbim de prejudicii estimate la circa un miliard de euro, bani pe care companiile farmaceutice i-au luat din buzunarul românilor pentru că nu au actualizat prețurile.
Cheia acestui dosar este însă la ministerul Sănătății. Informația despre existența acestui dosar a fost confirmată public de șefa DNA, Laura Cordruța Kovesi.
Kovesi a precizat, la întrebarea unui jurnalist, că acest dosar există la Parchetul General.